Un zâmbet, o floare pentru fiecare – IRENE’S FLOWER SHOP


O veche vorbă spune că… «cu o floare nu se face primăvară»… Da, dar cu câteva mii, vă asigur că s-a făcut direct vară. Cu acest gând, sau mai degrabă cu bucuria pe care o afișează atunci când „mângâie” florile, a plecat la drum o familie de vâlceni, care au reușit să pună pe picioare o mică afacere, o florărie, care speră ei să le aducă, pe lângă un beneficiu financiar și multă satisfacție. Oameni tineri și cu informația la zi, au accesat și un proiect cu finanțare europeană, pentru a-și duce la bun sfârșit planurile. Un proiect care a fost bine scris și aprobat spre finanțare. Așa se face, că zilele trecute, familia Vlaicu, beneficiara proiectului, ne-a primit în casă nouă – Rm. Vâlcea, str. Gib Mihăescu, bl S3, parter, o casă cu multe, multe flori la geam… IRENE’S FLOWER SHOP.
În toate aceste demersuri nu au fost singuri, drept urmare o să amintim și principalii „stâlpi de susținere”. Așadar: Denumirea proiectului: „Dezvoltarea Mediului Antreprenorial din Regiunea Sud Vest prin acces la finanțare -DEMOFIN-SV” Romania Start Up Plus. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 Romania START UP PLUS, prin EGIS România SA și Organizația WORLD VISION Romania. Scopul principal al proiectului a fost – Înființare firmă (atelier floral), crearea de două locuri de muncă.
Iar dacă doriți să le vedeți creațiile, nu vă rămâne decât să accesați pagina oficială de Facebook – Irene Vlaicu (Irene’s Flower Shop).