Un sucevean a dat de belea pe drumurile din Vâlcea


• moldoveanul de 30 de ani a comis-o atât de rău încât a fost arestat!
Săptămâna trecută, polițiștii Serviciului Rutier din Râmnicu Vâlcea s-au confruntat cu un caz mai puțin obișnuit. Pe DN 64 – Râureni, aceștia au încercat să oprească, pentru un control de rutină, un autoturism. Numai că șoferul a refuzat să oprească la semnalele specifice efectuate de oamenii legii. Atunci, a început o cursă de urmărire, șoferul fiind blocat într-o intersecție. În urma controlului efectuat, polițiștii vâlceni au stabilit că la volanul mașinii se afla un tânăr cu vârsta de 30 de ani și domiciliul în comuna Vicovu de Jos din județul Suceava. În urma unor verificări mai atente, oamenii legii au constatat că persoana oprită în trafic nu avea drept de conducere pe drumurile publice, fiind cercetată într-un alt dosar penal pentru infracţiuni rutiere, săvârşite în judeţul Suceava. Și mai gravă pentru tânărul șofer a fost ultima descoperire a polițiștilor: autoturismul nu era înmatriculat, acesta având montate plăcuţe cu numere de înmatriculare false!
După săvârșirea acestor ilegalități crase pe drumurile din județul Vâlcea, șoferul moldovean a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal de toată frumusețea, el având acum de răspuns la trei capete de acuzare cât se poate de grave: conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, cu numere false şi fără drept de conducere auto.