Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 octombrie 2020

Un oraș din Vâlcea va fi declarat «stațiune de interes național»


Două evenimente au adus, nu de mult timp, prestanță națională orașului Brezoi și vorbim despre Open Air Blues Festival și Live Music Summer Camp Brezoi. Acestea au făcut din Brezoi și o destinație turistică, iar o asemenea oportunitate se datorează administrației publice locale condusă de edilul Robert Schell (foto, în dreapta), cel care se va afla în fruntea brezoienilor pentru cel puțin alți patru ani.
Potrivit declarației primarului brezoian, în luna octombrie, Brezoi va fi declarat, prin hotărâre de Guvern, stațiune de interes național, un statut ce va permite accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și de agrement. Edilul Schell are pregătite, în acest context, proiecte ce vizează amenajarea râului Lotru și a vârfului Țurțudanu, în valoare de 10 milioane euro.
În context este de amintit că, deși reprezintă formațiuni politice diferite (chiar adevărate rivale), pentru organizarea unor asemenea evenimente de anvergură, primarul orașului Brezoi a avut și sprijinul lui Constantin Rădulescu (foto, în stânga), președintele reales al Consiliului Județean Vâlcea.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate