Tricolorele continuă aventura la Europeanul U19


Echipa națională de handbal feminin a României a ieșit onorabil din Grupa a II-a principală a Campionatului European destinat jucătoarelor cu vârsta sub 19 ani. Echipa pregătită de antrenorul Dragoș Dobrescu a terminat pe locul al treilea într-o grupă destul de dificilă, din care au mai făcut parte selecționatele Ungariei (țara gazdă a întrecerii continentale), Norvegiei (multiplă campioană europeană) și Spaniei. România a încheiat grupa cu două puncte, obținute în urma succesului cu Spania. Din păcate, fetele noastre au trebuit să se recunoască învinse la finalul disputelor cu puternicele reprezentative ale Norvegiei și Ungariei.
Locul al treilea ocupat în această grupă principală a permis fetelor noastre să se califice la turneul desfășurat pentru ocuparea pozițiilor 5-8 în ierarhia finală a Campionatului European Under 19. La acest turneu vor lua parte echipele clasate pe pozițiile trei și patru în prima grupă principală (adică Danemarca – 2 puncte și Franța – 2 puncte) și echipele care au ocupat tot pozițiile trei și patru în a doua grupă principală (adică România – 2 puncte și Spania – 0 puncte). În această fază a întrecerii nu se va mai ține cont de punctajele acumulate în prima fază a grupelor sau în grupele principale. Echipele au fost împerecheate în sistem „încrucișat” sub format de semifinale, urmate de finală, miza fiind ocuparea poziției a cincea, adică cel mai bun loc care poate fi câștigat la finalul acestui turneu.
Cum România a ocupat poziția a treia în a doua grupă principală, selecționata tricoloră va întâlni ocupanta poziției a patra din prima grupă, adică Franța. Se anunță un meci dificil pentru handbalistele pregătite de antrenorul Dragoș Dobrescu, franțuzoaicele dorindu-și, asemenea româncelor, măcar poziția a cincea în ierarhia finală a Campionatului European. Întâlnirea dintre România și Franța este programată a se disputa vineri, 19 iulie, cu începere de la ora 16.30. În celălalt joc de la acest turneu, Danemarca va înfrunta Spania. Echipele învingătoare din cele două partide de vineri se vor duela duminică în meciul care va stabili ocupantele pozițiilor cinci și șase în ierarhia finală. Învinsele se vor lupta, tot duminică, în meciul pentru locurile șapte și opt.

Vâlcea are trei reprezentante la acest turneu final

Reamintim că SCM Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin în sezonul recent încheiat, are trei reprezentante la Europeanul sub 19 ani din Ungaria. Este vorba despre portărița Diana Ciucă (aleasă jucătoarea meciului în partida dintre România și Suedia din prima fază a grupelor) și extrema stânga Roberta Stamin. Celor două jucătoare li se adaugă antrenoarea cu portarii Ildiko Kerekeș Barbu, cea care, pe parcursul acestui turneu final de Campionat European, a avut misiunea de a le pregăti pe cele trei portărițe aflate în lotul tricolor.

Patru selecționate rămân în cursa pentru marele trofeu

  • Ungaria este văzută drept principala favorită la obținerea titlului continental

La finalul disputării tuturor partidelor din cadrul celor două grupe principale ale Campionatului European de handbal feminin Under 19 din Ungaria, patru selecționate au rămas în cursa pentru titlul de campioană continentală. Olanda (patru puncte) și Rusia (tot patru puncte) s-au calificat în semifinale din prima grupă principală, în timp ce Ungaria (șase puncte) și Norvegia (patru puncte) au acces mai departe din a doua grupă principală, cea în care România a ocupat locul al treilea în clasamentul final.
În primul joc din semifinale, programat vineri cu începere de la ora 19.00, Ungaria și Rusia se vor întâlni într-un veritabil derby al acestui turneu final. În cealaltă semifinală, programată cu începere de la ora 21.30, revelația Olanda va întâlni una dintre pretendentele la cucerirea titlului de campioană, Norvegia. Consultând site-uri de specialitate, Ungaria și Norvegia sunt favorite pentru a se califica în ultimul act al întrecerii. Totuși, din ce am văzut până acum la acest turneu final, Olanda și Rusia sunt, de asemenea, echipe aflate în mare formă și «foame» de performanță. Se anunță două meciuri de foc în semifinale, cu o echipă a Ungariei principală favorită la câștigarea marelui trofeu, într-un turneu pe care, de altfel, îl și găzduiește.
Finala mică a Campionatului European este programată duminică, de la ora 16.00, iar marea finală urmează să se dispute, tot duminică, dar de la ora 18.30, acesta fiind și ultimul joc al turneului final destinat handbalistelor sub 19 ani organizat la Gyor, în Ungaria.