Tribunalul Vâlcea, locul 34 în lupta contra contrabandei


Un studiu realizat de Asociația InfoCons, atestă că, în funcție de numărul dosarelor finalizate privind lupta cu fenomenul contrabandei, Tribunalul Vâlcea se situează pe locul 34. În 2016, la Tribunalul Vâlcea a fost înregistrat un dosar penal ce viza activități de contrabandă. Studiul s-a realizat pe mai multe tribunale, având la bază campania „Stop Contrabanda! Ia atitudine!”, iar informațiile au fost obținute în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și colectate prin intermediul chestionarelor trimise autorităților vizate.
Campania „Stop Contrabandei! Ia atitudine!” are ca scop informarea publicului atât în legătură cu fenomenul contrabandei, cât și referitor la eforturile autorităților statului român pentru stoparea acestuia. Contrabanda are profunde efecte economice și sociale, prejudiciind bugetul de stat și limitând capacitatea de dezvoltare a României.