Trei taxiuri pirat, «indisponibilizate» de polițiștii rutieri


Polițiștii Serviciului Rutier au acționat, din nou, pentru reducerea riscului rutier prin depistarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere, precum și pentru asigurarea fluenței traficului. Săptămâna trecută, oamenii legii au acționat pe raza de competență, iar în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 50.000 lei. De asemenea, au fost reținute 20 de permise de conducere, din care 11 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, patru pentru depășirea vitezei regulamentare și două pentru consumul de alcool. În plus, au fost indisponibilizate și trei „taxiuri pirat”.
Polițiștii vâlceni anunță că acțiunile de acest gen vor continua în perioada următoare, fiind intensificate controalele în zonele cu risc ridicat de accident rutier.

Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranță

În condiţiile unui carosabil umed, pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii rutieri vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile şi să adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
Polițiștii le recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
„Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Nu efectuaţi depăşiri riscante! Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!”, au transmis polițiștii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursă foto: IPJ Vâlcea
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea