TINERII CARE AU FĂCUT PROSTII pe Podul Vinerii Mari au fost prinși


Luni, 22 noiembrie 2021, în jurul orei 18.40, camera de supraveghere de la intersecţia Calea lui Traian cu strada General Magheru a surprins trei adolescent care, în timp ce se deplasau pe podul Vinerii Mari către zona centrală, distrugeau şi aruncau în albia râului Olăneşti decoraţiunile festive montate pe balustrada podului. În urma acestei fapte, Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a făcut demersurile necesare pe lângă Poliţia municipiului pentru identificarea celor trei tineri în vederea sancţionării conform legii. Decoraţiunile aruncate au fost, în cea mai mare parte, recuperate şi remontate.
Toți cei care au curajul să facă astfel de pozne trebuie să știe că activitatea de monitorizare a domeniului public prin intermediul celor 184 de camere video conectate la dispeceratul Poliţiei Locale va fi intensificată în perioada care urmează.
Imaginile ne-au fost furnizate de către Primăria Râmnicu Vâlcea.
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicului