Tânăr de 19 ani, arestat după ce și-a agresat iubita și mătușa


Polițiștii orașului Bălcești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, au reținut pentru o perioadă de 24
de ore, un tânăr de 19 ani, din oraș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și furt.
În noaptea de 21 aprilie, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență, de o femeie de 33 de ani, din Ghioroiu, cu privire la faptul că, nepotul acesteia, cu care locuiește, a agresat-o fizic. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă.
În fapt, tânărul de 19 ani ar fi agresat-o fizic pe mătușa sa, dar și pe concubina lui, în vârstă tot de 19 ani. El ar fi distrus mai multe bunuri din locuință și i-ar fi sustras mătușii sale telefonul mobil. Ulterior, a fugit din locuință, nefiind identificat la fața locului. Atât mătușa cât și concubina au refuzat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Până la urmă, tânărul a fost identificat, iar la data de 22 aprilie a.c., în urma probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore, a tânărului. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea