Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 aprilie 2021

sporuri

„NU SE TAIE salariile bugetarilor!”

„Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiţi din bani publici”, a declarat deputatul Cristian Buican. Parlamentarul de Vâlcea a subliniat, în acest sens, că se face o verificare a justeţei unor sporuri.„Una este să te referi la nivelul de salarizare şi alta este ce se adaugă

FOTO: Sănătatea în stradă! Al doilea protest în trei zile la Prefectura Vâlcea

Joi, 14 ianuarie 2021, Federația „Solidaritatea Sanitară” a organizat proteste în toată țara, acțiunile desfășurându-se în Piața Victoriei (în intervalul orar 12.00-14.00) și în fața Prefecturilor (în intervalul orar 14.00-15.00). Ieșirea în stradă a venit în completarea „Protestului pentru susținerea respectării drepturilor legale și morale ale lucrătorilor din sănătate”, peste 4.000 de lucrători semnând deja

FOTO: Astăzi, în fața Prefecturii Vâlcea, s-a strigat «JOS GUVERNUL!»

După cum vă informam și în edițiile anterioare, SANITAS Vâlcea a organizat astăzi, 12 ianuarie 2021, o pichetare a sediului Instituției Prefectului Vâlcea. Scopul acestei acțiuni a fost acela de a atrage atenția asupra necesității aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 – Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, stabilirea sporului de condiţii prin

Vești bune: CRESC DIN NOU SALARIILE în sistemul sanitar

Prevederea legală a fost introdusă de Parlamentul României în cadrul dezbaterilor privind legea de aprobare a OUG 70/2020, la solicitarea Federației „Solidaritatea Sanitară”. Prevederea privind eliminarea limitei sporurilor oferă tuturor unităților sanitare posibilitatea de a declanșa negocierile cu sindicatele afiliate la cele două federații reprezentative la nivel de sector sanitar pentru a crește sporurile existente

Cine se aștepta la asta? Sporuri mai mari pentru o nouă categorie de bugetari

Potrivit unui proiect inițiat de Ministerul Dezvoltării, angajații din administrația locală vor beneficia de sporuri asemănătoare celor de care beneficiază cei din administrația centrală. Potrivit proiectului la care facem referire, angajații din administrația locală vor beneficia, cum spuneam, asemănător celor care își desfășoară activitatea în administrația centrală, de sporul pentru condiţii de muncă respectiv, de