restricții de trafic
Prin intermediul unui material de presă, reprezentanții deFilm.ro au anunțat că au început filmările pentru un film românesc la Râmnicu Vâlcea. Filmul reprezintă primul lungmetraj al lui Octav Chelaru, regizor ale cărui scurtmetraje anterioare au fost întâmpinate de succes festivalier, ultimele două având premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.„Filmul este o
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că astăzi, 15 mai 2020, vor fi valabile restricții de circulație pe drumul național de pe Valea Oltului, pe raza comunei Câineni, după cum urmează: • DN 7 km 230+000 – km 232+000 (pe raza localității Câineni) – se vor executa lucrări de turnare covoare asfaltice între orele
Nu mai este nici o noutate că Râmnicu Vâlcea este unul dintre orașele (cel puțin din sudul țării) în care, de multe ori, la orele de vârf, se circulă «bară la bară» pe arterele principale. Însă, cel puțin luni, 14 octombrie, la orele prânzului, traficul rutier din oraș a fost de-a dreptul sufocant! Pe Calea
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Apavil SA au anunțat că, începând de astăzi, 13 mai, în zona centrală a Râmnicului (în vecinătatea Podului Carol I de peste râul Olănești) vor fi valabile mai multe restricții de trafic auto. Astfel, având în vedere executarea lucrărilor de construire a rețelei de canalizare pluvială, în regim