porci
După cum vă informam și anterior, din vara acestui an, localitatea Costești duce lipsă de un medic veterinar încă de la mijlocul acestui an. În urmă cu mai bine de o lună de zile, șeful administrației lansa un apel către autorități după un nesfârșit lanț de corespondență cu conducerea centrală a Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară
MADR anunță că ajutorul se acordă crescătorilor care dețin suine, respectiv, întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, după caz, precum și persoanelor juridice care desfășoară activitate de îngrășare și/sau reproducție.Valoarea totală pentru fiecare întreprindere nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro, iar cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM (UVM – Unitate Vita Mare
În localitatea păstorită de edilul Nicolae Moraru, marea problemă o reprezintă, în continuare, invazia porcilor mistreți. Aceștia continuă să facă pagube însemnate în culturile oamenilor. Mai mult, au ajuns să se plimbe și prin gospodării. Autoritățile publice locale au achiziționat două instalații cu gard electric, dar problema e vastă… și veche. S-au făcut sesizări peste
În urma dreptului la replică ce ne-a fost transmis în data de 20 decembrie 2019 de către Societatea Abatorul Peris S.A. facem precizarea expresă că informațiile care au fost publicate pe site-ul nostru în data de 19 decembrie 2019 nu mai sunt de actualitate. Aceste informații pe care le retragem erau următoarele: Conform presei centrale,
După ce, inițial, reprezentanții Agenției Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor anunțau că, înaintea sacrificării porcilor de Crăciun, obligatoriu, este nevoie și de o examinare a animalelor de către medicul veterinar, pentru a da verdictul – «bune de sacrificat», în prezent, aceștia s-au sucit și susțin că nu mai este nevoie și de o verificare
Înainte de a sacrifica porcii din gospodării, proprietarii animalelor au obligativitatea de a chema medicul veterinar pentru a face o verificare antemortem. Scopul acestei verificări este acela de a se constata dacă porcul îndeplinește condițiile sanitare pentru a fi sacrificat. După sacrificare, specialiștii vor efectua și analiza pentru trichineloză. Toate aceste aspecte vor fi semnalate
O autoutilitară a fost oprită, zilele trecute, pe raza orașului Călimănești, de către polițiștii de serviciu, fiind identificat un transport cu 20 de porci. Totuși, s-a constatat că era vorba despre un transport ilegal de porci, șoferul neavând acte privind proveniența animalelor și nici legate de transportul în sine. Astfel, a fost acordată o amendă
Conducerea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea a ținut să precizeze că, zilele trecute, a fost descoperit un transport ilegal de porci în zona comunei Drăgoești. A fost vorba despre 38 de capete de porci. Potrivit declarației directorului DSVSA Vâlcea, Mihai Gabriel Miclea, s-au aplicat prevederile legii sanitar-veterinare, iar porcii au fost eutanasiați. 24
din fericire, probele de laborator au ieșit negative privind virusul gripei porcine africane Județul Vâlcea a reușit să scape de cele două focare de pestă porcină africană depistate în localitatea Băbeni, iar de la închiderea acestora nu s-a mai înregistrat niciun nou caz. Zilele trecute, angajații DSVSA Vâlcea, anunțați de edili și cetățeni, au luat
După ce un prim caz de pestă porcină africană a fost depistat intr-o pădure din Golești, in cazul cadavrului unui porc mistreț, alte cazuri au fost identificate in Băbeni, in gospodăriile oamenilor. Recent, alți doi porci au murit in satul Tătărani. Problema cea mare este ca-n apropiere se află o mare fermă de suine ce
Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia şi anul acesta de sprijin, valoarea totală a schemei de ajutor de minimis fiind de 4,6 milioane de lei. „În şedinţa din această săptămână, Guvernul a aprobat o hotărâre care completează art. 11 din HG nr. 9/2018 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea
Județul Vâlcea continuă să fie ferit de pesta porcină africană, chiar dacă au existat câteva tentative ce ar fi pus pe „lista neagră” și județul nostru. De fapt, chiar săptămâna trecută, a fost depistat un traficant de porci, în zona Voineasa, fiind oprit de către Poliție și sancționat. Porcii, zece la număr, au fost eutanasiați,
Deocamdată, județul nostru a fost ferit de pesta porcină africană, dar, zilele trecute, era cât pe ce să fim al 20-lea județ pe „lista neagră”. Un vâlcean, din Prundeni, a fost depistat de polițiști în timp ce încerca să intre-n județ și să vândă suine provenind din Bihor, județ unde au fost înregistrate peste 40
Marți, 12 februarie, cu începere de la ora 10.00, la sediul Instituției Prefectului Vâlcea, se va desfășura o nouă întrunire a Centrului de Combatere a Bolilor, tema vizând situația pestei porcine africane. Deocamdată, județul Vâlcea a fost ferit de pesta porcină africană, în condițiile în care s-au înregistrat focare în vecinătatea județului. În prezent, sunt
• susține Mihai Gabriel Miclea, director DSVSA Vâlcea Ieri dimineață, a fost întrunit Centrul Local de Combatere a Bolii, iar tema dezbătută a vizat situația pestei porcine africane în țară și măsurile luate la nivel de județ. Deocamdată, însă, județul Vâlcea a fost ocolit și, după cum susține directorul DSVSA Vâlcea, Mihai Gabriel Miclea, nu
Județul nostru continuă să fie ferit de pesta porcină africană, chiar dacă, în țară, s-au înregistrat sute de focare în 10 județe. În ședința Colegiului Prefectural de astăzi, una din temele dezbătute s-a referit la măsurile de prevenire și combatere a pestei porcine africane. Conducerea DSVSA Vâlcea, prin director Mihai Gabriel Miclea (foto), a luat
• de la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, gripei şi infecţiilor respiratorii acute severe (SARI), până la data de 9 februarie 2016, au fost confirmate cu laboratorul 220 de cazuri de gripă • dintre acestea, 171 sunt cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripei porcine (virus gripal tip A, subtip H1 pdm09), 38