Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 mai 2019

MICLEA

Suspiciune de pește infestat și-n Vâlcea

Polițiștii vâlceni au efectuat percheziții în județ, în trei localități, în vederea depistării la agenți economici și persoane fizice a cantităților de pește scos la vânzare, dar impropriu comercializării. Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Ștefan Udrea, perchezițiile s-au realizat în trei localități vâlcene: Nicolae Bălcescu, Râmnicu Vâlcea și Ionești. Directorul DSVSA

O nouă dezbatere privind pesta porcină africană

Astăzi, ca-n fiecare zi de marți, prefectul județului, Florian Marin, convoacă Centrul Local pentru Prevenirea Bolilor. Principalul subiect dezbătut se va referi la măsurile luate pentru prevenirea pestei porcine africane, știut fiind faptul că județul Vâlcea încă este ocolit de focare. Situația de pe teritoriul județului nostru va fi adusă la cunoștință membrilor CLCB de

Vâlcea, ocolită de pestă porcină africană

Județul nostru continuă să fie ferit de pesta porcină africană, deși focare s-au înregistrat și-n vecinătate. Potrivit declarației directorului DSVSA Vâlcea, Mihai Gabriel Miclea, porcii mistreți împușcați nu erau contaminați. Anul trecut, la nivel de județ, s-au recoltat peste 1.700 de probe și alte 1.271 de probe din cota suplimentară. Anul acesta, până-n prezent, s-au

Veterinarii, program permanent la punctele de sacrificare a porcilor

În apropierea Crăciunului, conducerea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, prin director Mihai Gabriel Miclea, anunță că s-au stabilit puncte de sacrificare a porcilor, asigurându-se permanența din partea medicilor veterinari. Astfel, DSVSA Vâlcea este pregătită să examineze carnea de consum, inclusiv sâmbătă și duminică. La ultima întrunire a Comitetului Local de Combatere a Bolilor,

„În Vâlcea, nu există suspiciuni de pestă porcină africană”

• susține Mihai Gabriel Miclea, director DSVSA Vâlcea Ieri dimineață, a fost întrunit Centrul Local de Combatere a Bolii, iar tema dezbătută a vizat situația pestei porcine africane în țară și măsurile luate la nivel de județ. Deocamdată, însă, județul Vâlcea a fost ocolit și, după cum susține directorul DSVSA Vâlcea, Mihai Gabriel Miclea, nu

Pesta porcină africană, încă, ocolește Vâlcea

• probele prelevate de la cei peste 250 de porci morți sau bolnavi au ieșit negative De la începutul anului și până-n prezent, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea au prelevat probe de la 255 de porci morți sau bolnavi, iar probele au ieșit negative. Chiar dacă numărul porcilor morți sau bolnavi este

Focare în 10 județe din țară și, totuși, Vâlcea, încă ferită de pesta porcină africană

Județul nostru continuă să fie ferit de pesta porcină africană, chiar dacă, în țară, s-au înregistrat sute de focare în 10 județe. În ședința Colegiului Prefectural de astăzi, una din temele dezbătute s-a referit la măsurile de prevenire și combatere a pestei porcine africane. Conducerea DSVSA Vâlcea, prin director Mihai Gabriel Miclea (foto), a luat

Sanitar-veterinarii vâlceni, pregătiți să combată pesta porcină africană

• deocamdată nu s-a înregistrat niciun caz în județ, dar s-au luat măsuri de combatere a bolii Zilele trecute, prefectul jude­țu­lui, Florian Marin, s-a deplasat la sediul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, unde a purtat discuții cu directorul Gabriel Miclea, privind măsurile de combatere a pestei porcine africane. Până-n acest moment, din fericire,

Directorul Miclea atenționează: „Virusul gripei aviare poate fi introdus rapid în orice localitate”

Directorul DSVSA Vâlcea, Mihai Gabriel Miclea, a ținut să precizeze tuturor celor prezenți la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență câteva aspecte legate de un adevărat pericol pentru comunități: gripa aviară. „În ceea ce privește situația epidemiologică a gripei aviare, țin să precizez că virul poate fi introdus rapid în orice localitate. DSVSA Vâlcea

Controale intense privind E-coli la ovine și bovine

• inspectorii sanitar-veterinari iau măsuri și contra pestei porcine africane De luna aceasta, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea au demarat un amplu control la toate produsele animale privind E-coli. Acțiunea are loc o dată la trei ani, când România transmite Uniunii Europene rezultatele verificărilor. Există un program bine stabilit privind efec­tuarea controalelor,

Amenzi de 61.000 lei și 10 bovine oprite de la comercializare

• acesta este ultimul raport al inspectorilor sanitar-veterinari Inspectorii sanitar-veterinari vâlceni au acordat amenzi de zeci de mii lei, pe perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Potrivit declarației directorului executiv al DSVSA Vâlcea, dr. Mihai Gabriel Miclea, au fost efectuate 149 de controale, aplicându-se 19 avertismente și 53 de amenzi în valoare de 61.400 lei. Au fost

Astăzi,  vârstnicii află criteriile de acordare a biletelor de tratament

Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice se va întruni astăzi, de la ora 12.00, la sediul Instituției Prefectului. Președintele Casei Județene de Pensii Vâlcea, Gabriel Andreescu, va vorbi despre criteriile de bază în acordarea biletelor de tratament în stațiuni, precum și nivelul contribuției bănești individuale a asiguraților și a pensionarilor în 2016.

Amenzi de 113.000 lei date de inspectorii veterinari

• peste 5.000 kg de alimente confiscate, în primul trimestru Gabriel Miclea (foto alăturat), directorul DSVSA Vâlcea, a dat primul raportul activității instituției pe primul trimetru noului prefect, Radu Renga. Astfel, în perioada amintită, au avut loc 2.728 de controale, din care 2.598 planificate conform programului strategic, trei în trafic, 103 – tematice, 24 în

Din august 2014 până-n martie 2015, 206 focare de boala limbii albastre, pe teritoriul Vâlcii

Un raport al conducerii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea atestă că, din 27 august 2014 și până-n luna martie a.c., pe teritoriul județului nostru au fost înregistrate 206 focare de boala limbii albastre (bluetongue) din care 130 la bovine și 76 la ovine, în 52 de comune și alte 125 de sate. Cel

Primarii, băgați mai mult în ceață privind transhumanța animalelor

Edilii locali nu au fost deloc lămuriți, la întâlnirea cu conducerea DSVSA Vâlcea, privind efectuarea, în acest an, a transhu­manței animalelor. La întrebarea anumitor primari dacă și anul acesta transhumanța este interzisă, răspunsul directorului Miclea (foto) a fost unul incert: „Nici un animal nu poate pleca din zonele cu restricție. Mă refer la zonele unde