Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

13 iulie 2020

Cocos

„Moțiunea va trece!”

Așa cum a mai transmis prin intermediul ziarului nostru, deputatul Vasile Cocoș reiterează ideea că PSD va depune o moţiune de cenzură. „Partidul nostru va depune o moţiune de cenzură şi această moţiune de cenzură va trece. S-au strâns până în prezent peste 200 semnături de susţinere. Vom avea voturile suficiente să treacă această moţiune.

„Depunem moțiune de cenzură”

În opinia social-democraților, mare parte din Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, elaborat de Guvern, copiază programul de guvernare al PSD. „Este evident că este copiat programul. Cel din 2016, al PSD, este public şi se poate compara. Culmea, sunt copiate şi anumite pasaje pe care deja PSD le-a realizat”, declară deputatul de Vâlcea

Se anchetează achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, zilele trecute, înfiinţarea unei comisii de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă. Potrivit hotărârii de înfiinţare, comisia are ca obiective analiza fundamentării şi eficienţei măsurilor de informare, verificare şi monitorizare epidemiologică a cetăţenilor români care s-au întors în România din zonele de risc de

„Liberalii vor să vândă România pe nimic”

Deputaţii liberali au atacat, zilele trecute, la Curtea Constituţională a României legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, care prevede, printre altele, interzicerea vânzării participaţiilor statului la societăţi şi companii naţionale.„Grupul deputaţilor PNL a atacat la CCR legea iniţiată de PSD prin care se interzice vânzarea participaţiunilor statului la societăţi comerciale

„Dublarea alocaţiilor pentru copii şi majorarea pensiilor ar putea ajuta milioane de români să treacă de criză”

În opinia social – democraţilor, majorarea pensiilor şi a alocaţiilor pentru copii ar reprezenta măsuri anti-criză, în absenţa unui plan de relansare economică.„Creşterea pensiilor şi a alocaţiilor pentru copii devin măsuri anti-criză în lipsa oricărui plan de relansare a guvernării PNL rămasă la mentalitatea austerităţii lui Băsescu-Boc. În criza COVID-19, guvernele lumii au trimis bani

Prelungirea mandatelor aleșilor locali trebuie făcută până pe 21 iunie

Parlamentul ar trebui să aprobe, până pe 21 iunie, o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleşilor locali, cât şi data alegerilor, în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale.„Incompetenţa şi fuga continuă după procente a PNL aruncă în haos administraţia publică! Pe 2 aprilie am depus un proiect de lege în Parlament privind prelungirea mandatelor

Guvern politic sau guvern de uniune națională?!

PSD are în vedere două opţiuni în cazul în care moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună va trece în Parlament, un guvern politic, format din majoritatea care a votat moţiunea, sau un guvern de uniune naţională. „În mod normal, există opţiuni, să fie desemnat un prim-ministru din partea coaliţiei de atunci, care

„Pregătim moțiunea de cenzură”

„PSD lucrează la un proiect politic şi la un proiect legislativ economic, împreună şi cu alţi parteneri politici de la alte formaţiuni şi când vom avea creionat acest proiect şi această variantă economică pentru români, vom veni cu o moţiune de cenzură, sub nicio formă în această perioadă de stări de urgenţă sau stare de

„Guvernul a pierdut o lună”

Deputatul Vasile Cocoş spune că PSD cere Guvernului mai multă fermitate, mai ales în ceea ce priveşte perioada post-epidemie, pentru a susţine economia românească și pentru a proteja locurile de muncă. „La nivel guvernamental lipsesc iniţiativele. În afară de şomajul tehnic şi ajutorul pentru şomaj tehnic, cam totul este în aer. Guvernul trebuie să fie

„Amânarea alegerilor locale este o opţiune serioasă”

În opinia deputatului Vasile Cocoș, amânarea alegerilor locale reprezintă o opţiune serioasă. „Vom vedea cum decurg lucrurile, dar am văzut cu toții ceea ce s-a întâmplat în Franţa. A fost un fiasco forţarea alegerilor locale în acest context, s-a şi anulat turul doi din Franţa. Cred că nu mai avem timp să discutăm prea mult

„Plata CAS și CASS ar trebui suspendată”

În opinia deputatului Vasile Cocoș, măsurile economice luate de Guvernul Orban, în contextul crizei actuale, sunt superficiale. „Avem state europene dezvoltate care au luat deja măsuri drastice, dar la noi se vine prea târziu cu situaţia de urgenţă şi cu măsurile. Măsurile luate până acum de către guvernul nostru nu sunt deloc profunde. Dacă nu

„Guvernul trebuie să intervină în domeniul transporturilor”

În opinia deputatului Vasile Cocoș, este absolut necesară sprijinirea sectorului economic privat prin măsuri care vizează reducerea TVA la 5% la serviciile de transport, creşterea diurnei de la 50 de lei la 200-250 lei/zi şi facilităţi fiscale pentru firmele de transport similare celor acordate pentru agenţii economici din domeniul turismului şi construcţiilor. „Guvernul ar trebui

„Vom fi în sală, dar nu vom vota Guvernul Cîțu”

Deputatul Vasile Cocoș ne-a informat că la București s-a luat decizia ca parlamentarii PSD să fie în sală la şedinţa de plen reunit privind învestirea Guvernului Cîţu. „Vom merge la vot, vom vota împotriva Guvernului Cîţu. Minorităţile nu pot asigura cvorumul, dar vom merge în sală şi vom vota împotriva Guvernului Cîţu şi vom vedea

Deputatul Cocoş, sceptic în privinţa creşterii economice

Deputatul vâlcean Vasile Cocoş spune că anunțul de săptămâna trecută al Institutului Național de Statistică privind creșterea economică de 4,1% din 2019 confirmă rezultatele economice bune înregistrate de România în timpul guvernării PSD. Conform datelor disponibile publicate de EUROSTAT, țara noastră se situează pe locul al doilea în clasamentul Uniunii Europene privind rata de creștere

„Cum se va face reorganizarea ANAF?”

• se întreabă deputatul Vasile Cocoş În ediția ziarului nostru din 11 februarie relatam că deputatul Vasile Cocoș ridica mari semne de întrebare cu privire la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. „Eliminarea funcţiei de inspector antifraudă va duce la o generalizare a organizării pe posturi a personalului Fiscului, o uniformizare a acestora şi, deşi

Deputatul Cocoș reclamă Lipsa de transparență privind reorganizarea ANAF

Deputatul Vasile Cocoș spune că ordonanţa de urgenţă aprobată marțea trecută de Guvernul Orban privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va determina dispariţia inspectorilor antifraudă. „Eliminarea funcţiei de inspector antifraudă va duce la o generalizare a organizării pe posturi a personalului Fiscului, o uniformizare a acestora şi deşi se declara că se încurajează specializarea

Avem șanse cu moțiunea de cenzură

În opinia deputatului Vasile Cocoș, nu trebuie amânată foarte mult data de desfăşurare a Congresului PSD. „Ne axăm pe întreprinderea extrem de importantă a PSD – trecerea moţiunii de cenzură prin Parlament, pentru că actualul guvern creează austeritate și datorii externe. Vom avea congres, dar vom discuta după moţiunea de cenzură data la care se

Nu trebuie renunțat la „Prima casă”!

Zilele trecute, Florin Cîțu – ministrul Finanțelor a lăsat să se înțeleagă că Guvernul PNL ar putea desființa programul „Prima casă” astfel că o familie care are nevoie de locuinţă va suporta peste 100.000 lei în plus prin accesarea unor alte tipuri de împrumuturi. „Din păcate, victimele acestei măsuri sunt tinerii care sperau să obţină

Articole anterioare › ›