Anunturi
CALIMANESTI
Actualitate
Victorie lejeră pentru FLORINEL CONSTANTINESCU
Investițiile realizate în orașul Călimănești, sub conducerea liberalului Florinel Constantinescu, se văd la tot pasul. Candidatul PNL se bucură de un nou mandat în fruntea Primăriei Călimănești, al treilea, iar proiectele schițate pot fi puse-n aplicare. Florinel Constantinescu a obținut o victorie lejeră în fața celorlalți contracandidați.
Continuare about Victorie lejeră pentru FLORINEL CONSTANTINESCUEconomie
Turiștii revin în Călimănești
Orașul Călimănești începe, încet-încet, să fie plin de turiști. Asta după ce-n perioada pandemiei de COVID-19 localitatea a fost mai mult pustie. Astfel, de câteva zile, s-au mai deschis două piscine, iar turiștii au început să împânzească iar stațiunea.Chiar și primarul Florinel Constantinescu este optimist, mai ales că stațiunea este una specifică celor patru anotimpuri,…
Continuare about Turiștii revin în CălimăneștiActualitate
Călimănești – 632 de ani de la prima atestare documentară a orașului – La mulți ani!
În urmă cu 632 de ani, domnitorul Mircea cel Bătrân a semnat două înscrisuri în care este pomenit și numele localității Călimănești. Acestea sunt documentele care fixează o bornă în timp pentru începuturile noastre la ieșirea Oltului din munți. Există dovezi arheologice care plasează începutul vieții într-o comunitate organizată aici mult mai devreme, în primii…
Continuare about Călimănești – 632 de ani de la prima atestare documentară a orașului – La mulți ani!Actualitate
Atenție șoferi!!! De la Bujoreni până la Câineni – lucrări de asfaltare și de curățire a arborilor periculoși pentru circulație
Astăzi (09.04., n.r), pe DN 7, pe raza localității Câineni, se vor executa lucrări de reparații asfaltice între orele 07:00 – 18:00. Circulația se va desfășura pe o bandă, dirijata cu piloți de circulație. Și tot astăzi vor fi restricții de circulație pe raza localităților Călimănești și Brezoi, unde se vor executa lucrări de tăiere…
Continuare about Atenție șoferi!!! De la Bujoreni până la Câineni – lucrări de asfaltare și de curățire a arborilor periculoși pentru circulațieActualitate
Două poduri în reabilitare, în orașul de la poalele Coziei
Vestea bună este că, deși în această perioadă multe activități au fost suspendate, lucrările administrației publice locale din orașul Călimănești continuă. Pe lângă proiectele cu fonduri europene aflate în derulare, în localitate se desfășoară și alte lucrări de investiții. Două poduri care aveau nevoie urgentă de lucrări de reabilitare sunt acum în atenția autorităților. Astfel,…
Continuare about Două poduri în reabilitare, în orașul de la poalele CozieiActualitate
Călimăneștiul anulează taxa de promovare turistică, pentru anul 2020
Primarului Florinel Constantinescu a venit cu propunerea de a se lua măsura anulării taxei de promovare turistică pentru anul 2020, iar în urma ședinței Consiliului Local al orașului Călimănești, acest demers al edilului a fost aprobat în unanimitate, de consilierii locali. Măsura vine în sprijinul agenților economici şi a persoanelor fizice ce operează în localitate,…
Continuare about Călimăneștiul anulează taxa de promovare turistică, pentru anul 2020Actualitate
Ședințele Consiliului Local Călimănești, doar online
La finele lunii trecute, a avut loc ședința de Consiliu Local a Primăriei Călimănești. În cadrul acesteia s-a adoptat o decizie importantă și vitală pentru perioada următoare. Astfel, în ședința condusă de primarul Florinel Constantinescu, a fost aprobată „Procedura de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al orașului Calimănești, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate”….
Continuare about Ședințele Consiliului Local Călimănești, doar onlineActualitate
Proiect de 13,7 milioane de lei pentru combaterea sărăciei în Jiblea Veche
Primăria oraşului Călimăneşti în parteneriat cu Asociaţia SCIENTIA NEMUS şi Şcoala Gimnazială „Şerban Vodă Cantacuzino” implementează în perioada 07.02 2018 – 06.02.2021 proiectul ID POCU/138/4/1/114614 cu titlul ”SISTEM Calimăneşti – Servicii Integrate de Sănătate, Trai, Educaţie şi Muncă în Călimăneşti”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020. Valoarea…
Continuare about Proiect de 13,7 milioane de lei pentru combaterea sărăciei în Jiblea VecheActualitate
Expoziție de mărțișoare cu vânzare, la Primăria Călimănești
În perioada 26 februarie – 10 martie, va avea loc, în holul Primăriei orașului Călimănești, expoziția intitulată „Primăvara în sufletul copiilor”. Este vorba despre o expoziție de mărțișoare și produse lucrate manual, cu vânzare. Încasările obținute vor fi folosite în scopuri caritabile. Implicate în buna desfășurare a acțiunii sunt: Primăria orașului Călimănești, Școala Generală „Șerban…
Continuare about Expoziție de mărțișoare cu vânzare, la Primăria CălimăneștiEconomie
Turiștii au luat cu asalt stațiunea Călimănești-Căciulata
Stațiunea Călimănești-Căciulata s-a aflat în fruntea preferințelor turiștilor din toată țara, capacitatea de ocupare a unităților de cazare fiind de 100%. Și asta în condițiile în care, mai nou, au mai fost create locuri de cazare. Astfel, aproximativ 5.000 de persoane au optat să-și petreacă sărbătorilor de iarnă în Călimănești-Căciulata. Potrivit declarației edilului orașului Călimănești,…
Continuare about Turiștii au luat cu asalt stațiunea Călimănești-CăciulataActualitate
Un nou proiect se lansează în Călimănești
Astăzi, de la ora 11.00, în Sala de ședințe a Consiliului Local Călimănești, va avea loc o conferință de presă privind demararea activităților proiectului „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în orașul Călimănești, județul Vâlcea”. UAT oraș Călimănești, prin primar Florinel Constantinescu, a încheiat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației…
Continuare about Un nou proiect se lansează în CălimăneștiActualitate
Transport ilegal de suine în Călimănești
O autoutilitară a fost oprită, zilele trecute, pe raza orașului Călimănești, de către polițiștii de serviciu, fiind identificat un transport cu 20 de porci. Totuși, s-a constatat că era vorba despre un transport ilegal de porci, șoferul neavând acte privind proveniența animalelor și nici legate de transportul în sine. Astfel, a fost acordată o amendă…
Continuare about Transport ilegal de suine în CălimăneștiActualitate
Tot mai mulți turiști în Călimănești
De la an la an, în Călimănești – Căciulata crește numărul celor ce aleg să-și petreacă un sejur în frumoasa stațiune de pe Malul Oltului. Primarul orașului, Florinel Constantinescu, se arată mulțumit de cum evoluează lucrurile pe partea de turism. Dacă în anii 2012 – 2017, numărul turiștilor s-a dublat, adică de la 78.000 ajungând…
Continuare about Tot mai mulți turiști în CălimăneștiActualitate
Club al pensionarilor și asfalt pe strada Republicii – Călimănești
În ultima ședință a Consiliului Local Călimănești a fost aprobată înființarea unui club al pensionarilor. Este vorba despre schimbarea destinației spațiului aflat la subsolul corpului F „Ateliere” denumit laborator de informatică, ce aparține de Liceul Tehnologic de Turism Călimănești, pentru o perioadă de 5 ani. Mai mult, de la finele săptămânii trecute, primarul orașului, Florinel…
Continuare about Club al pensionarilor și asfalt pe strada Republicii – CălimăneștiActualitate
„Cântecele Oltului”, la cea de-a 51-a ediție
În acest weekend, localnicii din Călimănești îmbracă straie populare. Va fi marcată cea de-a 51 a ediție a sărbătorii tradiționale „Cântecele Oltului”. Festivalul Național de Folclor se va desfășura timp de două zile, 17 și 18 august, participând ansambluri folclorice din mai multe județe. Amintim: din Olt – Ansamblul folcloric „Hora florilor” al Căminului cultural…
Continuare about „Cântecele Oltului”, la cea de-a 51-a edițieActualitate
Șoferi, înarmați-vă cu răbdare! Restricții în trafic!
Pe mai multe segmente din drumurile vâlcene vor avea loc, în această perioadă, intervenții efectuate de către drumari, acestea ducând, implicit, la restricții de circulație. În perioada 22 iulie – 9 august, pe DN7, km 200+615, pe raza localității Călimănești, vor fi restricții de circulație între orele 6.00 – 14.00, pentru consolidarea viaductului din zonă….
Continuare about Șoferi, înarmați-vă cu răbdare! Restricții în trafic!Politică și Administrație
Școală de vară pentru copiii din Călimănești
Pe 2 iulie a fost prima zi când copiii din Călimănești au venit la Școala de vară, un proiect incheiat între Parohia Jiblea Nouă cu Primăria Călimănești și Școala Gimnazială Șerban-Vodă Cantacuzino – structură Jiblea Nouă. Sunt înscriși să participe 30 de elevi și preșcolari. Autoritățile publice locale în frunte cu edilul Florinel Constantinescu vor…
Continuare about Școală de vară pentru copiii din CălimăneștiPolitică și Administrație
„Șantiere” în tot Călimăneștiul
• de azi începe asfaltarea străzilor din mai multe cartiere Edilul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, a semnat, zilele trecute, contractul de asfaltare a mai multor străzi din cartierele Călimăneștiului. Proiectul se intitulează: „Modernizare străzi pe raza stațiunii Călimănești – Căciulata – asfaltare, amenajare trotuare, execuție rigole de preluare ape pluviale”, valoarea lucrării, 14.472.865,84 lei. Astfel,…
Continuare about „Șantiere” în tot CălimăneștiulActualitate
DN7, în zona Călimănești, inundat
Ieri dimineață, în jurul orei 5.30, pompierii ISU Vâlcea interveneau pe DN7 – Călimănești, unde carosabilul era plin de apă. Traficul nu a fost blocat, dar s-a desfășurat cu greutate. Toată intervenția a durat o oră, iar la 6.30 nu mai era apă pe carosabil. S-a intervenit cu un echipaj de pompieri militari și unul…
Continuare about DN7, în zona Călimănești, inundat