Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 septembrie 2021

autoutilitară

Un bărbat din Vlădești s-a „făcut” cu DOUĂ DOSARE PENALE ÎNTR-O ZI!

Polițiștii orașului Băile Olănești au întocmit două dosare penale, unul pentru conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și altul pentru deținerea unui număr fals de înmatriculare. Astfel, la data 19 iulie 2021, oamenii legii din Băile Olănești au depistat, pe raza comunei Vlădești, un bărbat din localitate, care ar fi condus

Această autoutilitară a stat OPT ORE pe marginea drumului! Acum este ridicată

Prin intermediul unui material de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au oferit informații despre un accident care s-a produs, pe Drumul Național 7 (în zona Robești). De parcă nu erau suficiente problemele (și pagubele) produse de calamități în aceeași zonă de nord a județului nostru, ghinionul a făcut ca, în această dimineață de

PEDEAPSA ASPRĂ pe care o riscă un vâlcean care, zilele trecute, a accidentat mortal o femeie!

La data de 14 noiembrie 2020, polițiștii rutieri din municipiul Râmnicu Vâlcea au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un bărbat de 46 de ani, din comuna Berislăvești, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.„Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri a rezultat faptul că, în dimineața de 13 noiembrie,

Un șofer băut a lovit cu autoutilitara anexa unei benzinării

În noaptea de 26/27 septembrie, poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea au depistat un tânăr, cu vârsta de 29 de ani, domiciliat în comuna Stolnici, județul Argeș, care conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, pe Drumul Național 7 – orașul Brezoi, aflându-se sub influența alcoolului. La efectuarea manevrei de mers înapoi a ansamblului de vehicule, tânărul

Seară tragică pe un drum comunal din județ

În această seară de 9 martie, în jurul orei 19.00, pe Drumul Comunal 105 – în comuna Popești, s-a produs un accident rutier. Din informațiile transmise de polițiștii vâlceni reiese că șoferul unei autoutilitare (domiciliat în Râmnicu Vâlcea), în timp ce efectua manevra de întoarcere a vehiculului, a acroșat mortal un alt bărbat. Bărbatul decedat