Socialiștii i-au comemorat și pe eroii ce-au luptat contra fascismului


Ziua eroilor a fost marcată și-n Râmnicu Vâlcea, dar modul de organizare a acțiunii n-a fost tocmai pe placul reprezentanților PSR. Redăm mai jos comunicatul emis de conducerea Partidului Socialist Român:

Ziua Eroilor, suprapusă sărbătorii creştin-ortodoxe a Înălţării Domnului, ne oferă prilejul să cinstim memoria eroilor ce s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru apărarea idealurilor de libertate, dreptate și independenţă, pentru reîntregire sau pentru păstrarea credinţei străbune şi pentru apărarea hotarelor patriei. Din fericire pentru noi, pe lângă piosul omagiu pe care trebuie să îl aducem eroilor trecuți în neființă, avem posibilitatea să ne exprimăm toată mulțumirea și tot respectul cuvenite puținilor eroi veterani care mai sunt în viață, veterani care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, împotriva fascismului şi imperialismului ce cuprinsese Europa. Din păcate, după modul cum au fost organizate manifestările de omagiere a eroilor noștri, se pare că pentru oficialitățile noastre, tocmai acum când forţele extremiste, fasciste şi imperialiste îşi fac loc tot mai mult pe scena politică şi economică din Europa şi chiar din România, nu au pomenit nimic despre eroii care au luptat împotriva fascismului și imperialismului. Partidul Socialist Român, cinstindu-i azi pe bravii noștri eroi, îi asigură pe veterani de tot respectul care li se cuvine și îi roagă pe reprezentanții presei scrise și audio-vizuale să nu rateze ocazia de a vorbi cu ei și de a relata în presă faptele lor eroice care pot constitui exemple demne de urmat pentru mai tinerele noastre generații. Glorie eternă eroilor români, respect şi cinste pentru veteranii noştri, compasiune şi condoleanţe pentru familiile celor căzuţi pe front, departe de ţară!”