Senatorul Nițu îi sfătuieşte pe copii să nu abandoneze școala


Senatorul liberal Dan Nițu a marcat Ziua Internațională a Copilului în mijlocul mai multor comunități de rromi din județul Vâlcea. Parlamentarul vâlcean a dorit, astfel, ca, pe lângă micile cadouri pe care le-a făcut copiilor de ziua lor, să transmită și părinților acestora un mesaj de conștientizare a necesității educației copiilor lor pentru viitorul comunităților din care fac parte. Senatorul liberal a discutat cu liderii și familiile de rromi din Drăgășani, Lungești și Laloșu, comunități în mijlocul cărora parlamentarul vâlcean s-a aflat sâmbătă, 30 mai, în deschiderea unui campanii pe care reprezentanții rromilor din Vâlcea au demarat-o în localitățile vâlcene unde comunitățile de rromi sunt numeroase. Scopul acestei campanii este acela de a diminua riscul de abandon școlar în rândul tinerilor rromi. Senatorul Nițu le-a vorbit copiilor și părinților lor despre oportunitățile pe care le au cei care urmează o școală și despre cât de important este pentru copii să meargă la școală pentru o perioadă cât mai îndelungată. „Problemele cu care se confruntă aceste comunități sunt numeroase și stringente, începând cu lipsa condițiilor minime de trai – apă, curent electric, colectarea gunoiului – și până la imposibilitea de a urma cursurile unei școli, inclusiv din pricina numeroaselor cazuri de discriminare. Percepția generală, care nu s-a schimbat aproape deloc în ultimii 25 de ani, este aceea că populația rromă are un comportament violent și ilegal și, că, cel mai adesea, nu acordă importanță educației”, a declarat Niţu. Senatorul Dan Nițu nu a omis faptul că, pe 1 iunie, se sărbătorește Ziua Internațională a Copilului și le-a dăruit copiilor din aceste comunități dulciuri și băuturi răcoritoare, urându-le un călduros „La mulți ani”.