Se reface DN 64, la intrarea în Băile Olănești!?


Deși au trecut luni bune de când DN 64, la intrarea în orașul Băile Olănești, a fost serios avariat de ploile torențiale, se pare că, în prezent, cei de la Compania de Drumuri Naționale poartă negocieri cu o firmă în vederea semnării contractului propriu-zis și demarării lucrărilor. Potrivit declarației subprefectului de Vâlcea, Aurora Gherghina, pe data de 17 iulie au fost deschise ofertele, s-au prezentat două firme și sunt discuții cu una din acestea pentru realizarea lucrărilor necesare.