Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

13 noiembrie 2019

Se lansează „Monitorul preţurilor la alimente”


În data de 15 octombrie va fi lansat „Monitorul preţurilor la alimente”, iar consumatorii vor putea compara preţurile pentru 30.000 de sortimente în lanţurile de magazine existente în România. „Comparatorul preţurilor pentru alimente este similar cu comparatorul pe carburanţi, care a fost lansat în iunie şi care a mers bine. Similar în ce sens? Soluţie tehnică identică, deci poate fi accesat atât de pe un desktop, un laptop, cât şi de pe un telefon mobil prin intermediul unei aplicaţii care poate fi descărcată. Consumatorii vor putea să compare preţul unui coş de produse, deci produsele care îi interesează pe ei le bagă într-un coş şi pot să compare preţul la orice magazin din oraş – orice magazin din ţară, dar o să îi intereseze bănuiesc oraşul în care locuiesc”, declară deputatul Vasile Cocoș. Potrivit spuselor acestuia, în Monitorul preţurilor la alimente vor putea fi găsite 30.000 de sortimente de produse care sunt pe rafturile lanţurilor de magazine din România. „Vor fi toate magazinele, de asta este un proiect foarte complicat, pentru că sunt prinse toate magazinele lanţurilor prezente în România şi care acoperă peste jumătate din vânzările de produse alimentare din ţară şi, de asemenea, avem toate produsele. Deci, toate magazinele şi toate produsele. În total avem 30.000 de sortimente care sunt prezente în acest comparator de preţuri. Omul îşi alege din cele 30.000 de produse care îl interesează şi le pune în coş. Astfel, în loc să te deplasezi, să mergi din magazin în magazin să compari preţurile, poţi să o faci de la tine de acasă, poţi să economiseşti în felul acesta timp şi aşteptarea noastră este faptul că, fiind mai uşor pentru consumator să compare preţurile, acest lucru va face ca retailerii să fie obligaţi să reducă preţurile spre nivelul celor care au preţuri mai mici, pentru că altfel vor pierde clienţi”, a mai spus Cocoș.

Advertisements

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Politică și Administrație