SCM Râmnicu Vâlcea are șanse mari să evolueze și sezonul următor în Liga Campionilor


Federația Europeană de Handbal dorește să clarifice problema echipelor care vor participa în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Chiar dacă nu s-a mai jucat de aproximativ două luni în cele mai multe dintre campionatele importante din handbalul feminin european, situația va fi încheiată, cel mai probabil, pe «hârtie». Sigur că vor exista și nemulțumiți într-un astfel de scenariu, care a devenit realitate în aproape toate campionatele feminine. Liga Florilor din România este singurul campionat puternic al Europei în care situația nu a fost încheiată.
Forul condus de Alexandru Dedu votase pentru ca în campionatul intern să se mai dispute un singur meci, o partidă restanță dintr-o etapă anterioară, în care CSM București urma să evolueze la Slobozia. Acel joc urma să decidă practic titlul de campioană, echipa din București având nevoie de un singur punct (adică de o remiză) pentru a obține acest titlu, chiar în detrimentul campioanei en-titre, SCM Râmnicu Vâlcea. În aceste condiții, cu Federația Europeană de Handbal insistând pentru finalizarea campionatelor pe «hârtie», este posibil ca meciul de la Slobozia, programat la mijlocul lunii iunie, să nu se mai dispute. Nu se știe ce se va întâmpla cu titlul de campioană: se va acorda sau nu în sezonul 2019/2020?
Vestea bună pentru SCM Râmnicu Vâlcea este că, indiferent dacă se va acorda sau nu un astfel de trofeu la finalul acestui sezon (deci fără să conteze în mod expres dacă vreuna dintre cele două mari rivale va intra în posesia lui) echipa noastră are șanse importante să evolueze și în sezonul următor la nivelul Ligii Campionilor. Asta pentru că România are deja un loc asigurat în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, dar și șanse mari în «lupta» pentru wildcard-urile care permit accesul celei de-a doua formații.
În context este de amintit că SCM Râmnicu Vâlcea este calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, ediția 2019/2020. Campioana României ar fi trebuit să întâlnească în această fază, deja de mai bine de o lună, campioana Franței, Metz Handball. Duelul programat în dublă manșă a fost amânat pentru o data ulterioară (posibil pentru luna septembrie), Federația Europeană de Handbal urmând să vină cu precizări în acest sens.