SCM începe meciurile amicale


18 iulie a fost data de încheiere a stagiului de pregătire centralizată pe care jucătoarele de la SCM Râmnicu Vâlcea l-au desfășurat la Cheile Grădiștei. În week-end, la revenirea în Râmnic, handbalistele au fost așteptate cu o frumoasă surpriză de către reprezentanții grupării municipale: mașini noi de la sponsorul echipei. După acest moment, jucătoarele au avut parte de câteva clipe de respiro, foarte binevenite după solicitantul cantonament montan.
Cât de curând, jucătoarele vor fi testate din nou pentru Coronavirus, acesta fiind cea de treia serie de teste la care sunt supuse toate componentele lotului municipal. Ulterior, dacă testele vor arăta că nu sunt probleme, jucătoarele își vor putea susține meciurile de pregătire în compania altor echipe din România ale căror jucătoare vor fi de asemenea testate pentru Coronavirus.
Concret, dacă nu vor apărea modificări de ultimă oră, municipalele pregătite de antrenorii Florentin Pera, Goran Curtes și Ildiko Kerekeș-Barbu vor disputa primele meciuri amicale pe 24 și 25 iulie, de fiecare dată adversare urmând să le fie ardelencele de la Universitatea Cluj. Ulterior, în zilele de 1 și 2 august, echipa noastră va participa la un turneu care va fi organizat la Craiova. Acolo, SCM își va măsura forțele cu echipa gazdelor, SCM Craiova, HC Zalău și echipa națională de tineret a României. Ulterior, în 7 și 8 august, chiar Sala „Traian” va fi gazda unui turneu amical la care vor participa patru echipe: SCM Râmnicu Vâlcea, Gloria Buzău, HC Zalău și Rapid București. Pe 13 și 14 august, municipalele vor susține ultimele două meciuri de pregătire: în deplasare și, respectiv, pe teren propriu contra grupării sibiene Măgura Cisnădie.
Primul meci oficial al echipei noastre ar trebui să se dispute pe 20 august, pe teren propriu contra Dunării Brăila. Meciul va conta pentru sferturile de finală ale Cupei României.