SCM a pierdut trei puncte în clasamentul Ligii Florilor înaintea meciului cu Gloria Buzău


După o pauză de două luni, Liga Florilor de handbal feminin are programate din nou meciuri. Federația Română de Handbal a apelat la sistemul folosit și în primele șase runde, meciurile din cadrul acestor etape disputându-se în toamna anului trecut. De această dată, turneul ce va fi organizat la Brașov este de numai două zile, în cadrul acestuia fiind programate doar șapte meciuri, adică partidele contând pentru etapa a șaptea a campionatului intern. Spunem că vor fi șapte meciuri pentru că partida a opta nu se va mai juca. Explicația pentru această situație este simplă. Văzând probabil că nu au nicio șansă pe prima scenă a handbalului feminin românesc, reprezentanții grupării nou-promovate Crișul Chișineu Criș au informat Federația Română de Handbal că vor retrage echipa din campionat. Astfel, în etapa a șaptea, CSM Galați (o altă nou-promovată în Liga Florilor) va sta. Mai dezavantajate sunt însă echipele care au apucat să joace contra Crișului, toate cele șase formații obținând victorii. În urma oficializării retragerii celor de la Chișineu Criș, Federația Română de Handbal a refăcut clasamentul Ligii Florilor, iar toate cele șase formații au pierdut punctele câștigate în fața grupării din vestul țării. Printre aceste șase formații se numără și SCM Râmnicu Vâlcea.
Gruparea pregătită de Florentin Pera pierde astfel trei puncte și coboară o poziție în clasamentul Ligii Florilor (ajungând pe locul patru). Locul al treilea (cel pe care îl ocupase echipa noastră înaintea acestei decizii a FRH) a fost preluat de Măgura Cisnădie, gruparea sibiană având 13 puncte, spre deosebire de SCM, care are cu un punct mai puțin.
Dezavantajată de retragerea formației Chișineu Criș este și adversarea grupării râmnicene din partida de miercuri de la Brașov. Și Gloria Buzău a coborât de la 15 puncte la 12 după anularea celor trei puncte pe care le câștigase prin victoria în fața Crișului. Formația buzoiană se află acum pe locul al șaselea în clasament, la egalitate de puncte cu echipele de pozițiile patru și cinci (Vâlcea și Brăila), dar cu un golaveraj inferior.
În altă ordine de idei, trebuie spus că partida dintre SCM Râmnicu Vâlcea și Gloria Buzău este programată miercuri, 13 ianuarie 2021, cu începere de la ora 16.00. Meciul va putea fi urmărit în direct prin intermediul postului de televiziune TVR 2.