Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

13 aprilie 2021

ȘAPTE NOI CENTRE DE VACCINARE au fost deschise în Vâlcea


Procentul vâlcenilor care s-au vaccinat până acum cu ambele doze abia a depășit la 3% din numărul total al locuitorilor județului nostru (11.500 de persoane vaccinate din 370.000 de locuitori, cât este întreaga populație a județului). Dacă îi socotim și pe cei cărora le-a fost administrată prima doză (alte aproximativ 12.000 de persoane), dar încă nu au efectuat rapelul, Vâlcea abia ar atinge un procent de vaccinare de 7%.
Cum aceste procente sunt destul de scăzute și pare că este destul de greu, dacă nu chiar imposibil ca, până în toamnă, să se realizeze un prag de imunizare de 60-70% (atât cât se consideră că ar fi optim pentru o imunizare generală), autoritățile din județul nostru doresc să accelereze ritmul de vaccinare. Astfel, în Vâlcea, în ultima săptămână, au fost operaționalizate încă șapte centre de vaccinare (pe lângă cele unsprezece care erau deja funcționale).
Cele șapte centre noi sunt deschise în următoarele localități:
• Râmnicu Vâlcea (unul la Centrul de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici” – bulevardul Tudor Vladimirescu și altul la Sala de sport a Liceului Sanitar „Antim Ivireanul – strada Republicii);
• Băbeni (Sala de sport a Liceului „George Țărnea”);
• Mihăești (căminul cultural din satul Buleta);
• Lădești (Sala de sport a Liceului Teoretic Lădești);
• Orlești (căminul cultural din satul Orlești);
• Sutești (Sala de sport din satul Mazili).
Reamintim care sunt primele unsprezece centre de vaccinare comunitare operaționalizate în județul nostru:
• patru centre în municipiul Râmnicu Vâlcea (sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier, sala de sport a Școlii Gimnaziale „Anton Pann”, sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 10 și sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 – centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca );
• un centru în municipiul Drăgășani (sala de sport a Liceului Tehnologic Brătianu);
• un centru în orașul Bălcești (sala de sport situată pe strada 1 Decembrie nr. 39);
• un centru în orașul Brezoi (în cadrul Spitalului Orășenesc Brezoi);
• un centru în orașul Horezu (sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu”);
• un centru în orașul Berbești (în cadrul Liceului „Preda Buzescu” );
• un centru în orașul Călimănești (în cadrul campusului școlar al Liceului Tehnologic Călimănești – centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca);
• un centru în comuna Budești, satul Ruda (în cadrul căminului cultural – centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca).
În cadrul acestor centre de vaccinare funcționează și trei echipe mobile care vaccinează persoanele din centrele rezidențiale publice și private, precum și persoanele cu dizabilități (imobilizate) care au solicitat vaccinarea. Reamintim că vaccinarea este gratuită și voluntară.
Material realizat cu sprijinul Prefecturii Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate