Săptămână subțire pentru chitanțierul Poliției TF


Între 7– 14 iulie a.c., poliţiştii biroului şi cei din cadrul posturilor subordonate, au organizat şi executat acţiuni împreună cu jandarmi şi organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă. Totodată, s-a acţionat pe linia planurilor de măsuri şi acţiune aflate în derulare la nivel naţional. Astfel, în urma celor 16 controale pe linia pazei bunurilor, dar şi la centrele de colectare a fierului vechi au fost verificate 80 de trenuri, staţii şi triaje, fiind legitimate 74 de persoane. Totodată, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 600 de lei, fiind identificaţi 44 călători frauduloşi.