S-au aprins luminițele de sărbători în Păușești-Măglași


Ieri, primarul Alexandru Dediu (foto) a aprins beculețele de sărbători amplasate în toată comuna Păușești-Măglași. De asemenea, vor fi aprinse luminițele din bradul amplasat în curtea școlii.
Mai mult, de Crăciun, Moșul va aduce preșcolarilor și elevilor din localitate 350 de cadouri. În școli și grădiniță vor fi organizate programe artistice specifice sărbătorilor de iarnă. Toate acțiunile și cadourile sunt realizate din bugetul local al Primăriei Păușești-Măglași.