S-a stabilit perioada în care România va organiza CM de handbal feminin tineret


Recent, reprezentanții Federației Române de Handbal au anunțat că, în cadrul ședinței de Guvern din data de 13 februarie, a fost aprobată finanțarea necesară organizării și desfășurării Campionatului Mondial de Handbal 2020 tineret feminin. Turneul de anvergură internațională se va desfășura în București (Sala Polivalentă – 5.300 de locuri) și în Brașov (Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” – 1.570 de locuri), perioada stabilită fiind cea cuprinsă între 30 iunie și 15 iulie 2020.

Acesta este primul campionat mondial de handbal pe care țara noastră îl organizează în ultimii 43 de ani

Îndeplinind condițiile prevăzute de Federația Internațională de Handbal în cadrul Congresului organizat în Antalya, Turcia, Federația Română de Handbal a fost desemnată oficial, pe 11 noiembrie 2017, să organizeze Campionatul Mondial din 2020.
„În urma acordării acestei finanțări, avem certitudinea că, la următoarea inspecție a oficialilor IHF (11 – 13 martie 2020), vom fi capabili să ne prezentăm cu fruntea sus și să organizăm primul eveniment major anterior începerii Campionatului Mondial, tragerea la sorți din data de 28 aprilie 2020. Competiția din acest an, la care vor participa 24 de echipe naționale de pe cinci continente, este primul Campionat Mondial de Handbal pe care România îl organizează în ultimii 43 de ani (ultimul la aceeași categorie fiind organizat în 1977)”, au precizat oficialii FRH prin intermediul unui comunicat de presă.
„Astfel, având lângă noi Guvernul României și Ministerul Tineretului și Sportului, vom promova imaginea României așa cum ne dorim toți să fie văzută în lume! Așteptăm toți suporterii să ne fie alături și să împărtășească bucuria sportului, a Handbalului, Sport Național!”, mai arată aceeași sursă citată.

Se cunosc 20 din cele 24 de echipe participante

Până în acest moment, din cele 24 de naționale de pe întreaga planetă care vor participa la Campionatul Mondial de handbal feminin de tineret din România, numele a 20 sunt deja cunoscute. Pe lângă cea a României, calificată din postura de țară gazdă, alte zece naționale europene au obținut «biletele» pentru turneul din vara acestui an. Ne referim aici la selecționatele următoarelor țări: Ungaria – deținătoarea trofeului, Norvegia – finalista din 2018, Olanda, Rusia, Danemarca, Franța, Spania, Germania, Croația, Austria. Din Asia sunt calificate patru naționale: China, Coreea de Sud, Japonia, Liban. Din Africa au obținut biletele pentru turneul din România trei naționale: Tunisia, Angola, Guineea. Alte două naționale vor veni din America de Nord (Mexic), respectiv Oceania (Australia). Ultimele patru locuri vor fi atribuite în urma disputării a două turnee în America de Sud: cel din Columbia (24-29 martie 2020) și cel din Chile (14-18 aprilie 2020).

La ediția anterioară, România s-a oprit în faza sferturilor de finală

În anul 2018, Campionatul Mondial de handbal feminin (tineret) a fost organizat în Ungaria. Cu 6 puncte (trei victorii și două înfrângeri), România a ocupat locul al treilea într-o grupă din care au mai făcut parte Danemarca (cinci victorii din tot atâtea meciuri disputate), Olanda (trei victorii, o remiză și o înfrângere), Japonia (două victorii, o remiză și două înfrângeri), Angola (o victorie și patru înfrângeri) și Paraguay (cinci înfrângeri).
România s-a calificat în fazele eliminatorii ale competiției prin prisma rezultatelor bune obținute în faza grupelor. În optimile de finală, într-un meci disputat pe 10 iulie 2018, naționala țării noastre s-a impus în fața reprezentativei similare a Croației, scor 28-25. Pe 11 iulie 2018, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, româncele au avut de disputat un meci foarte dificil în fața reprezentantelor țării gazdă. Încurajate de public, dar fiind și foarte valoroase, jucătoarele Ungariei au fost cele care au acces în „careul de ași” al întrecerii, învingând România la cinci goluri diferență (scor 31-26). De altfel, Ungaria avea să și câștige turneul pe care l-a organizat. În semifinale, Ungaria a eliminat Coreea de Sud (scor 30-25), iar în marea finală s-a impus destul de categoric în fața Norvegiei, scor 28-22.
România a încheiat turneul din 2018 pe poziția a opta, după ce a mai pierdut două partide de clasament: 20-29 cu Danemarca și 24-30 cu Franța.