„S-a sărbătorit cum se cuvine fiecare sportiv care, de-a lungul unui an întreg, a muncit pentru a aduce puncte județului”


• au transmis reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea după desfășurarea Galei Sportului Vâlcean
În data de 12.12.2018 începând cu orele 18.00, a avut loc Gala Sportului Vâlcean 2018. Cu această ocazie, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, împreună cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, a premiat cei mai buni sportivi ai județului nostru și antrenorii acestora.
A fost o seară formidabilă, unde s-a sărbătorit cum se cuvine fiecare sportiv care, de-a lungul unui întreg an, a muncit pentru a aduce puncte județului Vâlcea, astfel că au avut parte de recunoaștere inclusiv antrenorii, deoarece fără experiența și îndrumarea lor, sportivul nu ar fi putut să obțină rezultatele dobândite. S-au avut în vedere atât sporturile individuale, cât și cele de echipă, dar nu au fost trecuți cu vederea nici sportivii veterani, arbitrii, cluburile sportive și asociațiile județene.
Totodată, le-a fost oferită câte o plachetă și o diplomă celor care, de-a lungul anilor, au sprijinit financiar sau logistic sportul și sportivii.
Mulțumim din nou, pe acesată cale, autorităților locale, în speță Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru sprijinul financiar acordat si de această dată, pentru ca toate lucrurile să decurgă frumos, iar sportul să simtă recompensa muncii depuse.
• Biroul de presă al D.J.S.T. Vâlcea