RoStire


A fost şi ghinion, meritam cele trei puncte după aspectul jocului. Chiar dacă Braşovul este puternică, a început bine jocul şi a marcat rapid. Noi ne-am revenit, chiar dacă am fost conduşi la pauză, am dominat, am egalat meritat, ne-am creat multe ocazii. Nu am avut luciditatea, atenţia necesară să marcăm şi a doilea gol, care închidea meciul, dar presiune am creat, meciul a fost unul frumos. A fost unul dintre meciurile noastre bune, mai ales după golul primit şi în partea secundă
Jerry Gane, antrenor CSM Rm. Vâlcea