Rigole noi în zona Sânbotin din Dăești


Administrația din Dăești se ocupă, în această perioada, de derularea mai multor investiții. Fie că este vorba de drumuri sau de unități școlare, în comuna de lângă Râmnic se lucrează în ritm susținut. Importantă pentru mulți locuitori este, de exemplu, continuarea asfaltării pe drumul Berilei. De asemenea, trebuie spus că au început lucrările în Sânbotin, la biserică. Se vor realiza rigole în vederea preluării apei din amonte.