Restricţii de circulaţie ca urmare a protestului sodiștilor


Întrunită pentru analiza solicitării Sindicatului „Sodistul” privind organizarea şi desfăşurarea unor manifestaţii de protest – marş şi miting – la începutul acestei luni, comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice formată din reprezentanţi ai Primăriei Râmnicu Vâlcea, ai Poliţiei municipiului şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi a dat aviz favorabil, cu necesitatea instituirii unor restricţii rutiere. Astfel, în perioada 04 – 06.04.2019, între orele 15.00 – 19.00, pe str. General Praporgescu – segmentul cuprins între intersecţiile cu str. Căpitan Mărăşanu şi bd. Tudor Vladimirescu traficul auto se restricţionează total. De asemenea, pentru plecarea autoturismelor din dotarea Consiliului Judeţean Vâlcea, precum şi cele ale salariaţilor acestei instituţii se schimbă temporar sensul de circulaţie de pe str. Căpitan Mărăşanu, pentru a se permite ieşirea în Calea lui Traian.

UP-DATE

Ca urmare a adresei „Sodistul”, înregistrată la Primăria municipiului cu nr. 13984/4.04.2018, prin care se anunţă amânarea acţiunilor de protest programate iniţial la acest sfârşit de săptămână, restricţiile de trafic pentru perioada 4 – 6 aprilie nu mai sunt valabile.