Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 octombrie 2020

RedBull Romaniacs XII ajunge la Costești pe 15 iulie


• unanim recunoscut drept cel mai dificil enduro din lume, evenimentul va putea fi urmărit de către costeșteni pe Plaiul Zănoaga, adică la o altitudine de 1.662 metri

În perioada 14-18 iulie, rideri din 37 de țări, de pe șase continente, vor concura la Sibiu în aventura supremă din hard enduro. Enduro-ul extrem va aduce în orașul din Transilvania peste 1.200 de oameni doar dacă ne referim la piloți, însoțitorii acestora și echipele de asistență.  În traseul vânătorilor de adrenalină și aventură, din acest an, s-a strecurat și o destinație vâlceană. Spre deliciul locuitorilor din Costești, caravana ajunge în Plaiul Zănoaga exact pe 15 iulie. Primarul Toma Peștereanu este cel care ne dă detalii: „Am primit un telefon și mi s-a spus traseul din acest an ne are și pe noi prinși pe listă. Evident că ne bucurăm că vom putea să ne delectăm cu acest eveniment complet inedit.”
Marea Britanie, Germania și Austria sunt țările care vor avea cei mai mulți rideri la startul Red Bull Romaniacs, însă un număr considerabil de piloți vor veni și din Noua Zeelandă, Olanda și Africa de Sud. În cel mai dificil raliu hard enduro de pe planetă vor lua startul și rideri din India, Corea de Sud, Sudan și Ecuador. Așa cum este tradițional, Red Bull Romaniacs va debuta cu Prologul din centrul Sibiului. Showul urban este programat pe 14 iulie când încă de dimineață, pe Bd-ul Coposu, fanii vor avea parte de acțiune.
La ora 09:00, se va da startul în prima sesiune de calificări, iar cea mai spectaculoasă parte va debuta la ora 17:00, când se va concura în finale. În urma rezultatelor de la Prolog se va stabili ordinea de start pentru prima zi în munți. Dacă până acum am asistat și la muncă în echipă (se lua în calcul cel mai bun timp dintre cele două rezultate obținute de membrii unei echipe), din acest an fiecare va trebui să muncească pentru el. În 2015, nu mai există clasament pe echipe ci doar cel individual la toate cele patru clase: Gold, Silver, Bronze, Iron.
După ce se va încheia capitolul Prolog vor urma cele . patru zile de off-road în care riderii vor avea de parcurs traseele uneia dintre cele mai dure ediții a Red Bull Romaniacs. Pentru majoritatea concurenților ajungerea la finișul unei zile din munți va fi o sarcină de care se vor putea achita, însă să facă acest lucru patru zile la rând va deveni pentru unii o provocare soră cu imposibilul. În total, traseul măsoară 600 de km, iar în special pentru clasa Gold echipa din jurul directorului de traseu, Klaus Sorensen a muncit un an întreg pentru a găsi și include în traseu porțiuni pe care oamenii „normali” nu le-ar parcurge nici măcar la pas. Ca în fiecare an, traseele includ drumuri vechi gândite de romani, capcane ascunse, bușteni, poteci înguste folosite de ciobani, treceri prin râuri repezi cu multă piatră, urcări și coborâri extrem de abrupte etc. Evenimentul este o competiție gândită pentru diferite nivele de pregătire ale riderilor din enduro extrem și toate cele patru trasee sunt concepute astfel încât fiecare să își depășească propriile limite. Fiecare clasă are proprii săi eroi, însă există una care definește ce este posibil și ce nu în acest sport. Este vorba despre clasa Gold. Vor fi secțiuni pe care și organizatorii le consideră greu de trecut fără un pic de ajutor însă sunt câțiva rideri în plutonul clasei Gold care au dovedit că pentru ei imposibilul are o altă dimensiune.
Graham Jarvis (Marea Britanie), supranumit Regele Carpaților după ce a câștigat raliul de patru ori, are propria sa luptă cu mult mai tânărul Jonny Walker (Marea Britanie), câștigătorul din 2014. Wade Young (Africa de Sud) a surprins pe toată lumea în ediția trecută când a urcat pe podium, iar tânărul de 19 ani este determinat să ajungă și anul acesta în primii trei la finiș. Alfredo Gomez (Spania), marele absent din 2014, a terminat în 2013 al doilea, deși se afla la debut și nu este exclus să îl vedem anul acesta în lupta directă pentru victorie. Andreas Lettenbichler (Germania), Paul Bolton (Marea Britanie) și Chris Birch (Australia) au și ei în vizor podiumul, așa că se anunță o ediție incitantă în ceea ce privește lupta de la clasa Gold.
Concentrat pe rally-raid, Emanuel Gyenes, singurul român care s-ar fi putut înscrie la clasa Gold a preferat un traseu în care riscul de accidentare să nu fie atât de mare și va concura la clasa Silver. În schimb Rienk Tuinstra, olandezul stabilit în Sibiu, riscă totul și va concura la Gold. Câștigătorul Raliului Dakar clasa Maraton în 2015, va fi însoțit în lupta de la clasa Silver și de alți rideri români: Robert Szakacs, Ștefan Popescu, Norbert Jozsa.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate