Incendiu la arhiva ANAF Vâlcea
• totul a fost doar un exercițiu de intervenție a pompierilor
Ieri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au desfăşurat un exerciţiu pentru antrenarea structurilor specializate în vederea îndeplinirii misiunilor specifice la A.N.A.F. Vâlcea. Exerciţiul a început la ora 11.00, în cadrul acestuia simulându-se o intervenţie în caz de incendiu la arhiva instituţiei. Pentru rezolvarea situaţiei s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru limitarea şi lichidarea incendiului, o ambulanţă pentru o presupusă victimă şi o autospecială CBRN utilizată pentru cercetarea gazelor necunoscute rezultate în urma arderii. Acesta face parte din cele şase exerciţii ce se desfăşoară lunar pe teritoriul întregului judeţ. În această lună, pompierii militari au mai desfăşurat exerciţii de acest gen şi la: Mânăstirea Bistriţa, un atelier de reparaţii de la Gura Lotrului, un operator de prelucrare a cauciucului în Drăgăşani, un market din Mateeşti şi un altul din localitatea Guşoeni.