Realizare de seamă pentru militari vâlceni: Un monument în cinstea Armatei Române din toate timpurile


• istoricul Eugen Petrescu a fost coordonatorul proiectului
Municipiul Râmnicu-Vâlcea este printre puținele reședințe de garnizoane militare din țară fără un monument propriu. Pentru a cinsti cum se cuvine îndelungata istorie militară a acestui ținut, în semn de recunoștință față de instituția în care a făcut carieră, venerabilul colonel în retragere Gheorghe Giurcă înnobilează Râmnicul, pe cheltuiala sa, cu un monument închinat Armatei Române.
Astfel, în perioada 8 – 14 decembrie 2015, cu avizul nr. 11.594 emis de Ministerul Apărării Naționale, la Cazarma 2931 din Râmnicu-Vâlcea, în fața Căminului Militar de Garnizoană, a fost construită structura de rezistență a Monumentului Armatei Române, obiectiv ce urmează a fi dezvelit și sfințit în ziua de 9 Mai 2016.
Opera este ridicată în cinstea Armatei Române din toate timpurile, de către Filiala Județeană „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, după o idee a președintelui filialei, istoricul Eugen Petrescu, coordonatorul proiectului, la inițiativa și prin contribuția financiară a colonelului în retragere Gheorghe Giurcă (născut la 26 martie 1925 în satul Pietrarii de Sus, comuna Pietrari, județul Vâlcea), membru de onoare al organizației, executanți fiind: Ion Trușcă – arhitect (Râmnicu-Vâlcea), Traian Duță – artist plastic (Curtea de Argeș), S.C. Marmosim S.A. (Simeria) și S.C. Dumbrafox S.R.L. (Râmnicu-Vâlcea).
Avizul pentru construirea monumentului a fost obținut cu sprijinul colonelului Dan Marin – comandantul Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea și al locotenent-colonelului Dumitru Copăceanu – șeful Comenduirii Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea.