Râmnicul, scotocit de polițiști


• o amplă acțiune a oamenilor legii a vizat prevenirea faptelor antisociale
În noaptea de 28/29 ianuarie, între orele 22.00 – 06.00, poliţiştii Biroului Ordine Publică – Compar­ti­ment Proximitate au organizat o acţiune punctuală în sistem integrat pentru prevenirea faptelor antisociale comise în Râmnicu Vâlcea. Oamenii legii au acționat pe străzile: Barajului, Timiş, Carpaţi, Someş, Daniil Ionescu, Liviu Rebreanu, Radu de la Afumaţi, Ştirbei Vodă, Carol I, Calea lui Traian şi General Magheru, acolo unde locuiesc sau tranzitează persoane de etnie rromă pretabile la comiterea de fapte antiso­ciale. Prin această acțiune s-a dorit și identificarea persoanelor care locuiesc fără drept în imobilele de pe aceste străzi şi a celor care frecventează şi staţionează perioade mai mari de timp în grupuri cu scopul de a comite infracţiuni. La nivelul societăţilor comerciale din zonele de competenţă s-au efectuat verificări pe linia asigurării pazei în mod corespunzător, fiind verificați 12 agenţi de pază.

Paznicii încă mai dorm în post!

În urma controalelor efectuate s-a constatat că toţi agenţii de pază îşi îndeplineau serviciul conform fișei posturilor, cu excepţia unui număr de doi agenţi de pază, care au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii 333/2003. Au fost efectuate verificări pentru obţinerea datelor de interes operativ privind persoanele faţă de care s-au dispus măsuri de control judiciar sau asistare zilnică neprivativă de libertate, în cauzele penale aflate în lucru.
Au fost efectuate verificări privind îndeplinirea atri­buţiunilor de serviciu de către personalul supra­ve­ghetor şi de pază de la Centrul de Plasament „Ana” – zona Nord din municipiu, precum şi modul de comportare şi respectarea programului de către persoanele instituţionalizate, la ora 23.20. Pe timpul acţiunii au fost legitimate 14 persoane, trei dintre acestea fiind conduse la punctul de consiliere Nord pentru identificare şi verificare în bazele de date. Au fost efectuate verificări şi controale pe linia Legii 333/2003 la un număr de 13 societăţi comerciale, iar la două unităţi alimentare s-a verificat legalitatea funcţionării acestora.