Rămas bun, ILORIAN PĂUNOIU!
În această dimineață s-a stins din viață poetul, eseistul și omul de cultură vâlcean Ilorian Păunoiu.
Ilorian s-a născut la 14 decembrie 1965, în satul Meieni din comuna Popeşti. Acest om a avut de dus o mare greutate în această viață… o viață de o jumătate de secol. La vârsta de șapte ani a fost cuprins de o maladie nemiloasă: distrofie musculară progresivă, boală fără leac, care duce, în timp, la atrofierea tuturor segmentelor neuromusculare. Așa a început suferința scriitorului vâlcean. Sau “calea lui spre mântuire”, așa cum, adesea, mărturisea.
A debutat, în anul 1986, cu o poezie în ,,Vâlcea literară”, foaie a Societății Culturale ,,Anton Pann”. De atunci, a publicat versuri în reviste de prestigiu, precum „Tribuna” (Cluj) sau „Luceafărul” etc.
Pentru talentul său a fost recompensat cu numeroase diplome, medalii și distincții. În anul 1986 va fi premiat la Festivalul de poezie ,,Nicolae Bălcescu”, de Societatea Culturală ,,Anton Pann” și în anul 1998 a primit premiul Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, pentru cea mai buna carte de debut: Strigarea numelui.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţiei Studenţilor Francofoni, Societăţii Culturale Anton Pann din Râmnicu Vâlcea și membru al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD).
A fost realizator de emisiuni, invitat în numeroase emisiuni, la posturi de radio și televiziune 
naționale. A întemeiat și condus, la Râmnic, cenaclul literar pentru tineret „Lumină lină”, iar la Popești, cenaclul „Lumina”, care a editat revista cu același nume.
A mai publicat volumele „Jocul secundei”, „Scrisori către Aproapele. Introducere în agapologie” – eseuri, „Banchetul reginelor” – versuri, „Arheologia sensibilă”, „Simfonie pentru spadă şi crin”, „Cântarea cântărilor” – transpunere în versuri a celebrului text biblic și „Agapologie – Logodna iubirii cu libertatea” – eseuri.
Suferința și bucuria de a trăi s-au sfârșit în această dimineață de septembrie, senină ca și sufletul lui.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Ilorian!
Dr. Florin Epure, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea
„Nu sunt victimă şi niciodată nu mi-a plăcut să mi se spună aşa. Sunt un învingător, pentru că nu am renunţat niciodată la iubire, la frumos, la frumosul din oameni, la frumosul naturii, la frumosul primăverii, la frumosul reînvierii. Sunt un om normal ca toţi ceilalţi, am avut privilegiul poate să fiu prietenul lui Dumnezeu, prin acest har de a scrie. Acest volum de eseuri aş dori să fie citit de prieteni ai lui Dumnezeu, cu inima, aşa cum eu l-am scris, simţindu-l. Dumnezeu înseamnă iubire, Dumnezeu este iubire. Iubirea ţine de suflet, de adâncimile luminoase ale gândului curat. Cea mai frumoasă poveste a vieţii lăuntrice este poezia fiecărui suflet, unic, indivizibil, microcosmos şi taină neatinsă de miasmele cotidiene, de foşgăiala nebună a unei lumi în derivă, a unei societăţi de consum care, în fapt, ne consumă sufletul şi setea lui de zbor spre sfere mai pure!” (Ilorian Păunoiu)
Poetul vâlcean din satul Meieni, pe Valea Luncavăţului, un om de o sensibilitate şi curăţenie sufletească, pe care soarta l-a lovit crunt, suferind de la 7 ani de o boală nevindecabilă, care progresiv, duce la atrofierea gravă a segmentelor neuromusculare. Lui nu i-au mai rămas ca arme decât creionul şi hârtia și, uneori, arma politică, țărănistă.
Are şansa să fie crescut cu multă dragoste şi în spiritul creştin de părinţii săi. Însă la vârsta de 7 ani încep semnele bolii: distrofie musculară progresivă de tip Duchenne, boală nevindecabilă, care progresiv, duce la atrofierea gravă a segmentelor neuromusculare. Şi, astfel, a început calvarul lui Ilorian. Sau calea lui spre mântuire, cum spunea chiar el.
Sunt foarte puţini oameni pe care îi admir. Ilorian este acum unul dintre ei şi aş vrea să avem cu toţii din forţa lui interioară ştiind că fiecare clipă este pentru el o luptă continuă.