Radioamatorii cercetaşi comemorează Eroii Armatei României


În toamna acestui an, s-au împlinit 100 de ani de la crâncenele lupte din Valea Oltului  între Turnu-Roşu şi  Câineni de unde trupele române s-au retras spre est şi sud-est, pe un aliniament ce a ţinut din munţii Făgăraş până aproape de valea Băiaşului, în satul Podeni. Aflate în retragere, trupele române au rezistat, afluind spre valea râului Argeş, evitând astfel operaţiunea de tăiere a comunicaţiilor şi încercuire, pentru care Corpul de armată alpin din Bavaria a parcurs peste 100 de km pe crestele munţilor Lotrului.
Radioamatorii Asociaţiei „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea (indicativ YO7KRS) şi simpatizanţi ai asociaţiei vor comemora pe militarii căzuţi în acele lupte şi vor cinsti amintirea eroismului lor prin activarea, în a doua jumătate a lunii octombrie şi începutul lui noiembrie a indicativului YR100GW (Great War) şi acordarea diplomei „100 de ani de la bătălia din Valea Oltului”. Indicativul special YR100GW (Great War) va fi activat în perioada 15 octombrie-4 noiembrie 2016 în benzile de US de 80 şi 40 metri, pe frecvenţele de 3,650-3,750 MHz respectiv de 7,130-7,150 MHz, în telefonie, de la staţia de club, din locaţii ale membrilor radioclubului şi în portabil, din comunele Câineni, Titeşti şi Perişani, judeţul Vâlcea.

Posting....