PSD și-a desemnat candidatul pentru funcția de primar al Berbeștiului


Zilele trecute, organizația locală a Partidului Social Democrat Berbești și-a validat candidatul pentru funcția de primar al urbei din vestul județului nostru pentru alegerile locale ce se vor desfășura la începutul verii. Își va asuma responsabilitatea de a câștiga alegerile din partea PSD Vasile Iliescu.
Cu privire la desemnarea lui Iliescu drept candidat pentru funcția de primar al orașului Berbești, consilierul județean social-democrat Ion Belciu a transmis, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, următoarele: „PSD a pornit pe un drum nou și la Berbești. Orașul are multe probleme care trebuie rezolvate, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de administrație eficientă. PSD vine cu o echipă unită, puternică, iar colegul nostru Vasile Iliescu va fi un primar destoinic pentru Berbești”.