Proteste și-n Râmnic împotriva „ordonanței penale”


În noaptea de marți spre miercuri a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală. Aceasta a fost scânteia care a aprins protestele din aceste zile, derulate în București și în marile orașe din țară, dar și în Râmnic. Astfel, aseară, după ora 17.00, în scuarul din fața Tribunalului s-au adunat sute de protestatari. Ce nemulțumiri are „strada”? În textul ordonanţei de urgenţă se prevede, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200.000 de lei. „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede Ordonanța de urgență.