Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

4 august 2020

Propunere legislativă importantă


Printre inițiatorii propunerii legislative privind completarea Ordonanţei de urgenţă 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ se numără și parlamentarii vâlceni Daniela Oteșanu (foto principal) și Vasile Cocoș (foto, în dreapta).
Iată ce se arată în expunerea de motive: „În contextul în care noul Cod Administrativ conferă Consiliului Local, respectiv Consiliului Judeţean, o gamă largă de atribuţii menite să asigure dezvoltarea economico- socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului şi buna cooperare cu celelalte instituţii şi autorităţi ale statului, permiţând acestora să participe cu împrumuturi, capital sau cu bunuri, în interesul comunităţilor locale la nivelul cărora sunt alese, la înfiinţarea, funcţionarea şi dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, se impune completarea articolului 92, alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, în sensul extinderii, în înţelesul codului administrativ, a categoriei organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică. Astfel, în practică s-a constatat faptul că o serie de unităţi teritoriale ale unor instituţii specializate ale statului, cu toate că exercită un serviciu public specializat în interesul colectivităţii locale, nu pot fi sprijinite în procesul de bună funcţionare şi dezvoltare de către consiliile locale sau judeţene. În această categorie de unităţi teritoriale ale instituţiilor specializate ale statului ce exercită un serviciu public specializat în interesul comunităţii locale pot fi incluse posturile comunale de poliţie din cadrul unui inspectorat judeţean de poliţie. Aceste structuri de poliţie prestează un serviciu public specializat în interesul comunităţilor locale, fapt pentru care, în scopul asigurării unei bune cooperări interinstituţionale şi pentru dezvoltarea economico-socială a unităţii administrativ-teritoriale, consiliile locale, respectiv consiliile judeţene, ar putea să contribuie cu capital sau cu bunuri la o mai bună funcţionare a acestora”.
Propunerea legislativă se află în consultare publică până luna septembrie, aceasta fiind prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor în data de 29 iunie 2020.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Actualitate