Proiecte pe bandă rulantă la Spitalul Mihăești


Zilele trecute, reprezentanții Consiliului Județean, instituția ce administrează activitatea Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu”, s-au deplasat la Mihăești pentru a urmări proiectele ce vizează unitatea medicală. Este vorba despre refacerea infrastructurii, respectiv refacerea a 3 kilometri de drum, de la intrarea în spital până la pavilionul principal, cale de acces afectată de alunecări de teren. Vor fi refăcute și aleile pietonale din incinta spitalului. Mai mult, vor fi dezafectate câteva clădiri ce-n urmă cu ani buni funcționau ca grajduri, crescătorii de porci, urmând să fie ridicat un nou ambulatoriu. Acesta va fi modern și dotat cu aparatură medicală performantă.