Primarul Gutău urează succes elevilor vâlceni care susţin Evaluarea Naţională


În deschiderea primei conferinţe de presă organizată la Primăria municipiului după ridicarea restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, primarul Mircia Gutău a urat mult succes tuturor elevilor care, începând de luni, 15 iunie 2020, vor susţine Evaluarea Naţională. Cu această ocazie, edilul-şef al Râmnicului a anunţat că tradiţia premierii cu sume de bani a elevilor care au obţinut nota maximă la Evaluare Naţională şi la examenul de Bacalaureat va fi menţinută şi în acest an şi şi-a exprimat speranţa ca numărul acestora să fie cât mai mare.
Reamintim că, în cadrul unei festivităţi deosebite desfăşurată anul trecut în Scuarul Mircea cel Bătrân, elevii din Râmnic care au obținut media 10 la Evaluarea Naţională au primit premii de câte 3.000 de lei, iar cei care au obținut media maximă la examenul de Bacalaureat – câte 4.000 de lei.