Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 octombrie 2020

Primarul Florinel Constantinescu deschide taberele de pictură și teatru din Călimănești


Primăria Oraşului Călimăneşti prin Casa de Cultură „Florin Zamfirescu”, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România și cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, organizează la Călimăneşti, cea de a IX-a ediţie a taberei internaţionale de pictură „Vlaicu Ionescu” și cea de a VII – a ediție a taberei naționale de teatru „Florin Zamfirescu”, în perioada 17-27 iulie 2015.
Tabăra de pictură „Vlaicu Ionescu” doreşte să sporească prestigiul cultural al oraşului Călimăneşti dar şi al judeţului Vâlcea în ansamblu, să creeze un nou centru de interes pentru turiştii interesaţi inclusiv de turismul cultural, având în vedere potenţialul excepţional al zonei. Lucrările donate de artiştii participanţi contribuie la alcătuirea unei colecţii de pictură contemporană a Călimăneştilor.
Anul acesta sunt invitaţi să lucreze în tabăra internaţională de pictură „Vlaicu Ionescu” şaisprezece artişti plastici din România şi din Spania: Marcel Voinea (Craiova), Cornelia Gherlan, Victoria Cornelia Dedu, Alexandru Andronache, Marin Răducu, Adriana Frăţilă (Bucureşti), Eugen Dornescu (Sibiu), Dan Dimulescu (Caracal), John Pârva (Deva), Nicolae Alexandru Ispas (Alba Iulia), Petti Velici, Andreea Hereşan (Râmnicu Vâlcea), Rodica Târţa, Adrian Târţa (Cluj), Viorel Voina (Călimăneşti) şi Joan Panisello (Spania). Acestora li se alătură criticul de artă Luiza Barcan.
Gândită ca o manifestare culturală inderdisciplinară, tabăra de pictură va include şi în ediţia 2015, alături de atelierele de creaţie, excursii de documentare în oraşul Călimăneşti şi în judeţul Vâlcea, lansări de carte, spectacole de teatru şi întâlniri cu publicul.
Tabăra de teatru „Florin Zamfirescu” derulează programe de educație teatrală pentru tineret, în scopul dezvoltării gustului estetic și al preocupării pentru teatru în rândul adolescenților și tinerilor.
Deschiderea oficială a celor două tabere va avea loc sâmbătă, 18 iulie, ora 10.00, la Hotel Central din Călimăneşti. Lucrările vor fi prezentate de criticul de artă Luiza Barcan.
Joi, 23 iulie, ora 17.00, la Biblioteca „A.E. Baconsky”, va fi lansat volumul „Regimentul Alb” scris de Ioan Barbu şi ilustrat de Joan Panisello.
Duminică, 26 iulie, începând cu ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziţiei finale a taberei de pictură „Vlaicu Ionescu”, urmat, cu începere de la ora 18.00, de un spectacol de teatru susținut de studenți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, coordonați de Prof.Univ.Dr. Florin Zamfirescu, Prof. Asociat Dr. Mircea Constantinescu și Lector Dr. Mihaela Betiu, la Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” din Călimăneşti.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate