Primarul din Stoeneşti, la momentul bilanţului


Primarul Gheorghe Dumbravă de la Stoeneşti a reuşit, în trei ani de mandat, să îndeplinească toate obiectivele din programul electoral prezentat în 2012. „Sunt lucrări pe care nici eu nu mă gândeam că voi reuşi să le realizez. Am reuşit să introducem alimentarea cu apă în 8 sate dintre cele 13, unde nu exista nici un strop de apă, iar acum lucrăm la primul sat din cele 13, pentru sistemul integrat de apă şi canalizare. În scurt timp, vom monta şi staţia de epurare. De asemenea, am pregătit proiectul pe care îl vom depune în ianuarie 2016, pe fonduri europene, de extindere a canalizării pentru toate satele unde am introdus alimentarea cu apă. Totodată, facem toate eforturile pentru a avea sursa noastră de apă. Avem o sursă foarte bună, la Mănăstirea Jgheaburi şi, dacă vom reuşi să o aducem de acolo, vom putea rezolva şi celelalte sate, care nu au fost până acum alimentate cu apă, chiar dacă reţeaua de apă trecea chiar prin mijlocul acestor sate. Din acest motiv am rămas puţin în urmă cu satul Piscu Mare, adică nu am intervenit cu asfaltări, pentru că mi-am dorit să le luăm în ordinea firească, adică să introducem apa şi abia apoi să demarăm asfaltările”, declară Dumbravă.
Edilul Dumbravă am reuşit să modernizeze trei cămine culturale, în satele Dobriceni, Piscu Mare şi Stoeneşti, unde, din orice colţ priveai, se vedea cerul! „S-au băgat foarte mulţi bani în aceste cămine culturale, dar acum am şi satisfacţia lucrului împlinit, pe care nu o aveam până acum. Îmi părea rău când un consătean de-al meu avea o sărbătoare în familie şi era nevoit să închirieze pentru aceasta căminul cultural de la Buneşti, în timp ce noi avem cinci cămine în comună, dar nici unul amenajat”, mai spus Gheorghe Dumbravă.