Primarul de la Govora merge pe mâna lui Orban


• Mihai Mateescu se mândrește cu prietenia și admirația pe care i le poartă lui „Ludovic”
Pe 17 iunie, liberalii sunt convocați să-și aleagă președintele național iar competiția se anunță una extrem de spectaculoasă. Trei sunt candidații deja oficiali: Cristian Bușoi, Cătălin Predoiu și Ludovic Orban. Cea mai complicată situație este pentru cel din urmă. Acuzat de procurorii DNA săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite în dosarul amintit, este achitat pe fond, în majoritate. Doi judecători au decis achitarea, un al treilea a decis că Ludovic Orban trebuie condamnat, susținând că interceptările şi declaraţia denunţătorului confirmă că şi-ar fi folosit nelegal influenţa de lider de partid. Al treilea judecător a cerut pedeapsă de 1 de închisoare, cu termen de supraveghere pe doi ani. Decizia ÎCCJ nu a fost definitivă, ci cu drept de apel în zece zile. Procurorii au contestat achitarea în 1.02.2017, iar procesul se va relua la Completul de 5 Judecători de la instanța supremă.  Cu toate aceste probleme, edilul din Băile Govora susține public: „Merg pe mâna lui Ludovic! Îl consider un liberal adevărat, un prieten sincer și un om capabil să preia partidul…  Aceasta e alegerea mea!

PNL București îl susține pe Bușoi

„Conducerea PNL Bucureşti şi preşedinţii a cinci organizaţii de sector susţin candidatura lui Cristian Buşoi la preşedinţia partidului”, potrivit unui comunicat al liberalilor. „Astăzi, 9 mai, conducerea aleasă a PNL Bucureşti (alături de noii preşedinţi ai organizaţiilor de sector) şi-a arătat, printr-o serie de declaraţii şi postări publice, susţinerea pentru Cristian Buşoi pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Este vorba de preşedinţii organizaţiilor de sector ai PNL Bucureşti: Victor Picu, preşedinte PNL Sector 1; Florin Alexe, preşedinte PNL Sector 3; Răzvan Sava, preşedinte PNL Sector 4; Cristian Olteanu, preşedinte PNL Sector 5; Cornel Pieptea, preşedinte PNL Sector 6. Alături de aceştia, întreaga conducere a PNL Bucureşti aleasă în data de 8 aprilie şi-a declarat susţinerea pentru Cristi Buşoi: Marius Vintilă, prim-vicepreşedinte PNL Bucureşti; Cristian Popescu, prim-vicepreşedinte PNL Bucureşti; Mirela Zivari, vicepreşedinte PNL Bucureşti; Ciprian Ciucu, vicepreşedinte PNL Bucureşti; Hazem Kansou, secretar general PNL Bucureşti”, precizează sursa citată. Potrivit comunicatului, această alegere a fost făcută în baza nevoilor actuale ale PNL şi a profilului şi calităţilor candidatului Cristian Buşoi. „Credem cu tărie că forţa PNL va veni din unitate, echilibru şi coerenţă. Ştim că PNL are nevoie de o echipă puternică şi de un program concret pentru România. PNL are nevoie de un drum sigur şi drept pentru a-şi recâştiga încrederea în rândul electoratului de dreapta şi locul în istoria României. Cristi Buşoi este cel mai potrivit să îl conducă pe acest drum. Cristi Buşoi a demonstrat în cei 21 de ani de când este membru PNL că este un om integru, hotărât şi nu în ultimul rând dedicat Partidului Naţional Liberal şi valorilor sale. A demonstrat că este un om de echipă, care ştie ce face şi care munceşte exclusiv în interesul PNL şi al României”, se mai arată în comunicat.