Primăria vine cu informații după ce s-a zvonit că PERSOANELE NEVACCINATE NU VOR MAI AVEA ACCES ÎN CLĂDIRE


Zilele acestea un zvon interesant a «circulat» prin Râmnicu Vâlcea. Cică, de luni, 30 august 2021, accesul cetățenilor nevaccinați nu va mai fi permis în clădirile aparținând primăriei municipiului. Părea greu de crezut așa ceva, fiind vorba despre o evidentă discriminare a persoanelor nevaccinate, însă am considerat necesar să solicităm un punct oficial de vedere având în vedere că am întâlnit persoane care credeau acest zvon.
Iar răspunsul primit de la reprezentanții municipalității a fost așa cum ar fi și trebuit să fie, dacă e să ne raportăm la legislația din țara noastră: „Nu s-a pus problema limitării sau interzicerii accesului persoanelor nevaccinate în instituție”.