„Președintele Constantin Rădulescu a dinamizat dezvoltarea turismului”


• A declarat Eugen Neață, deputat PSD Vâlcea
Vineri, 17 iunie 2022, Eugen Neață a «dezvăluit», prin intermediul paginii sale de socializare, care au fost cele mai importante teme pe care, cu doar o zi înainte, le dezbătuse la cabinetul său parlamentar din Râmnicu Vâlcea în cadrul unei întâlniri cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Deputatul social-democrat a trecut în revistă aspecte semnificative din activitatea parlamentară pe care a desfășurat-o în toți cei șase ani de când a fost ales în Parlamentul României (și, cu precădere, în ultimii doi-trei dintre aceștia), a apreciat sfaturile și propunerile pe care președintele CJ Vâlcea i le-a oferit cu privire la anumite aspecte foarte importante care trebuiau corectate prin intermediul legislației și s-au discutat noi modalități prin care turismul vâlcean ar putea fi dezvoltat.
„Împreună cu președintele Constantin Rădulescu facem politică social-democrată în folosul vâlcenilor care ne-au trimis, pe mine în Parlamentul României și pe Constantin Rădulescu la cârma județului Vâlcea. Suntem dedicați în egală măsură dezvoltării regiunii noastre, bunăstării vâlcenilor și protecției celor care au nevoie de sprijin social și economic. De-a lungul timpului, am contribuit la evoluția marilor domenii economice care îi preocupă pe vâlceni. Prin proiectele sale de modernizare a infrastructurii, președintele Constantin Rădulescu a dinamizat dezvoltarea turismului, cel care are cea mai mare nevoie de căi de comunicație civilizate. În același sens, eu am redactat câteva proiecte legislative care să simplifice realizarea marilor investiții în turismul montan. Evoluțiile la care asistăm astăzi în domeniul turismului vâlcean sunt determinate de aceste activități complementare din Parlamentul României, din administrația județeană și locală și, desigur, din mediul de afaceri, cel care asigură cu proiecte îndrăznețe și cu bani creșterea capacităților de cazare, de tratament și de divertisment”, a precizat deputatul Eugen Neață.

Comunicarea este… cheia

„Președintele Constantin Rădulescu mi-a făcut o vizită la biroul de parlamentar din Râmnicu Vâlcea. Am discutat despre subiectele pentru inițiative legislative la care lucrez. Două dintre cele mai recente au fost redactate și la sugestia sa. Ne-am amintit împreună de grupurile mari de parlamentari, comisii întregi, care au venit la invitația mea în județul Vâlcea pentru a vedea la locul faptei de ce are nevoie turismul montan ca să poată crește mai rapid, dar și situația poluării remanente din jurul platformei chimice, cu care i-am convins să voteze ceea ce oamenii numesc acum «Legea Eugen Neață». Vizita pe care mi-a făcut-o președintele Constantin Rădulescu la biroul meu de parlamentar este un bun prilej pentru a arăta cât de importantă este comunicarea în pregătirea izbânzilor politice care urmează”, a mai punctat parlamentarul vâlcean.