Președintele CJ Vâlcea, încântat de modul în care au fost organizate Zilele Imnului


În discursul pe care președintele Consiliului Județean Vâlcea l-a rostit cu prilejul desfășurării de luni a evenimentelor centrale din suita celor propuse pentru marcarea a 171 de la prima intonare a cântecului „Deșteaptă-te, Române!” într-un cadru oficial au fost amintite, printre altele, strădaniile pe care autoritățile administrației râmnicene le-au depus pentru organizarea Zilelor Imnului Național din acest an. Constantin Rădulescu a apreciat buna organizare a acestei ample acțiuni, felicitând întreaga echipă a administrației locale. Președintele Consiliului Județean Vâlcea s-a arătat încântat și a felicitat organizatorii și partenerii pentru buna imagine pe care desfășurarea unor astfel de evenimente o aduce municipiului Râmnicu Vâlcea și județului nostru deopotrivă.