Prelungirea mandatelor aleșilor locali trebuie făcută până pe 21 iunie


Parlamentul ar trebui să aprobe, până pe 21 iunie, o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleşilor locali, cât şi data alegerilor, în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale.
„Incompetenţa şi fuga continuă după procente a PNL aruncă în haos administraţia publică! Pe 2 aprilie am depus un proiect de lege în Parlament privind prelungirea mandatelor aleşilor locali şi stabilirea datei alegerilor. La o săptămână distanţă, tardiv şi neproductiv, Guvernul a adoptat o ordonanţă, aceasta fiind publicată pe 8 aprilie în Monitorul Oficial. Din cauza lor, CCR a declarat zilele trecute neconstituţională prelungirea mandatelor aleşilor local pe motiv de paralelism legislativ. Mandatele aleşilor locali expiră pe 21 iunie. Până la acea dată, Parlamentul trebuie să aprobe o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleşilor locali, cât şi data alegerilor, în conformitate cu decizia CCR. Vom corecta în Parlament şi această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administraţiile publice. Altfel, toate deciziile de după 21 iunie vor fi în afara legii”, a declarat Vasile Cocoș (foto), deputat de Vâlcea.