Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

6 august 2021

Prefectura Vâlcea A ALOCAT FONDURI pentru persoanele afectate în urma alunecării de teren din Roșiile


Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întruniți în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat vineri, 25 iunie 2021, inițierea, conform HG nr. 671/24.06.2021, a demersurilor necesare pentru acordarea de ajutoare de urgență familiilor din comuna Roșiile, satul Cherăști. Acestea au fost afectate de alunecarea de teren produsă miercuri, 23 iunie 2021, în acest sat.
Prin decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență Roșiile, din zona respectivă au fost evacuate în regim de urgență familiile Stanciu Valerian (o persoană) și Florican Nicolae (două persoane), împreună cu bunurile și animalele pe care le dețin. De asemenea, au fost evacuate și bunurile materiale din alte două gospodării (nelocuite), aparținând moștenitorilor defuncților Stanciu Lucreția și Stanciu Vasile.

„Extremă urgență” pentru un obiectiv din Tomșani

Tot vineri, membrii CJSU Vâlcea au aprobat caracterul de „extremă urgență” a executării lucrărilor de punere în siguranță a platformei drumului național (DN) 67, kilometrul 154+800, refacere podeț și consolidare teren aferent, pe raza localității Tomșani. Zona a fost afectată de o alunecare de teren ce a produs deplasarea casetelor din beton componente ale podețului ce asigură scurgerea apelor pe sub drum.

Ce s-a mai hotărât în privința combaterii pandemiei de Coronavirus?

Pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 în județ, CJSU Vâlcea a aprobat o hotărâre prin care se constată că în toate localitățile din județ rata de incidență cumulată a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile este, în momentul de față, de sub 1/1.000 de locuitori. Astfel, începând cu data de 28 iunie 2021, ora 00.00, în tot județul vor fi puse în aplicare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 636/09.06.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, referitoare la măsurile dispuse pentru localitățile cu incidență mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
„Precizăm că, în județ, purtarea măștii de protecție este în continuare obligatorie la locul de muncă și în spațiile publice cu potențial de aglomerare cum ar fi: piețele, târgurile, bâlciurile, talciocurile, stațiile de transport în comun, mijloacele de transport în comun, spațiile comerciale, sălile de așteptare, gările, autogările și spațiile de comerț pentru produse meșteșugărești și artizanale. Sunt exceptate de la această obligație persoanele care lucrează în spații închise (birouri) în care își desfășoară activitatea maximum cinci persoane, cu condiția ca aceste persoane să fie toate vaccinate împotriva COVID-19 (schema completă), iar în zonele respective accesul publicului și al altor angajați este interzis”, au transmis reprezentanții Prefecturii Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă

Toate școlile din Vâlcea rămân în scenariul verde

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea au aprobat, tot vineri, și actualizarea scenariilor de funcționare a școlilor cu învățământ liceal-tehnologic, postliceal și profesional din județ. Astfel, potrivit Hotărârii CJSU nr. 49/2021, în aceste unitățile de învățământ, în perioada 28 iunie – 2 iulie, activitatea didactică se va desfășura conform scenariului 1 (verde). Acest scenariu presupune participarea zilnică a tuturor elevilor la orele de curs, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară în vigoare.
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Prefecturii Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Headlines