Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 septembrie 2020

Portarul naționalei feminine de handbal te învață ce să faci în izolare!


Pandemia de Coronavirus a întors pe dos viața tuturor. Sportivii o resimt cel mai mult, pentru că din persoanele active, obișnuite să fie mai mereu pe drumuri, au ajuns să stea „închise” în case. Este și cazul portarului echipei naționale feminine de handbal a României, Yuliya Dumanska. Golkeaper-ul nu duce însă lipsă de inspirație în ceea ce privește activitățile pe care le are. Din contră! Sportiva campioanei SCM Râmnicu Vâlcea îi sfătuiește pe cei care se plictisesc să-i urmeze exemplul.
„Îmi place foarte mult să învăț limbi străine. Limba preferată este engleza, iar în perioada asta, ca să nu uit și să progresez, am două cărți în limba engleză. «Reflections of a man» este o carte foarte interesantă, sunt niște citate care mă inspiră și îmi plac. Am comandat și a doua parte a ei. Îmi place foarte mult să citesc în engleză. Ca să nu uit limba ucraineană am primit cadou de la mama «The secret power» (este în limba ucraineană). Este foarte importantă pentru mine pentru că este de la mama și suntem la mare distanță. Granițele sunt închise, așa că noi vorbim de la distanță. Una este să fii acasă alături de familie și cei dragi și alta la mii de kilometri distanță. Nu-mi pare rău că sunt aici, că am făcut acest sacrificiu pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac”, a spus Yuliya Dumanska, portarul echipei naționale feminine de handbal a României.

Între antrenamente și gastronomie

Yuliya vede partea plină a paharului în această perioadă și face lucrurile pentru care mod normal nu ar avea timp. Dar nu exclude orele de pregătire fizică individuală.
„Ma trezesc la ora 8-8.30, ca niciodată. Am început să gătesc, pentru că am mult timp liber, am făcut banana-cake, desertul meu preferat pe care l-am descoperit recent. Fac curățenie, am tot timpul din lume… mereu am fost pe fugă. Dimineața la antrenament, apoi la masă, apoi o oră și jumătate de odihnă, imediat după am vizionare și apoi al doilea antrenament. Am avut o viață foarte activă, iar acum e una liniștită, am timp de toate. Am timp să citesc, să cânt, să desenez, să scriu pe blog. Este ciudat să stai atât în casă, să faci exerciții în cameră sau pe balcon, dar nu avem ce face, ne adaptăm. Eu cred că în curând se va termina cu bine toată această perioadă. Fac două antrenamente pe zi, unul dimineața, de 80 de minute, al doilea după-amiază, de la 18.00 la 19.30. Fac cardio, mobilitate și exerciții specifice pentru portari”, a mai spus portărița de SCM Râmnicu Vâlcea.

Yuliya Dumanska despre…

Modelul în handbal: „Nu am un idol în handbal, dar am exemple de jucătoare care mă motivează foarte mult. Una dintre ele este Valentina Ardean Elisei. Este o jucătoare extraordinară, model pentru handbalistele tinere. Îmi doresc să ajung pe viitor la performanțele ei. Este pur si simplu un exemplu pe plan sportiv și o persoană minunată”.
Reluarea campionatului: „Așteptăm decizia federației să vedem dacă vom continua campionatul. Sper ca toată lumea să fie sănătoasă și noi, sportivii, vom putea să ne continuăm meciurile și viața normală”.
Superstiții: „Nu am superstiții, dar mereu ascult muzică înainte de meciuri. Muzică pozitivă, să am energie pentru meci”.
Viața la București: „Nu mi-ar plăcea să merg la București. Este o agitație prea mare acolo. Eu sunt o persoană liniștită și este bine să stau într-un oraș mai mic, mai liniștit”.
Sursă foto și text: SPORTSNET GROUP

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal